Foto: www.sportgate.de

"Perioada petrecută la Stuttgart a însemnat o ţeapă pentru mine. Am fost indus în eroare. Mi s-a promis că se va conta pe serviciile mele în primele etape, mai ales că doi dintre atacanţii lor erau accidentaţi, dar nu a fost aşa. Mă măcina psihic când stăteam pe bancă. Nu a fost opţiunea mea să vin la Stuttgart. Cluburile s-au înţeles între ele, iar eu am fost omul de sacrificiu în această afacere. Am acceptat împrumutul la Stuttgart pentru a avea o şansă în plus la echipa naţională", a declarat Sergiu Radu.

Fotbalistul a adăugat că se va întoarce la Wolfsburg la finalul ediţiei 2007-2008 din Bundesliga: "Mă întorc la Wolfsburg pentru că opţiunea de cumpărare nu a fost activată. Mai am doi ani de contract cu cei de acolo. Voi avea o discuţie cu antrenorul Felix Magath, îl voi întreba ce are de gând cu mine, iar pe urmă mă voi decide ce voi face în continuare".