Codruţ Şereş nu va mai fi anchetat de comisia specială prezidenţială. Şeful statului a transmis, miercuri, Procurorului General informarea cu privire la desesizarea în cazul lui Ioan Codruţ Şereş a comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei.

Hotărârea a fost luată în conformitate cu prevederile legii privind responsabilitatea ministerială. Conform acesteia prevederile actului normativ nu se aplică foştilor membri ai Guvernului în nicio situaţie.