Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, a fost audiat, miercuri, aproape trei ore la Parchetul General. Audierile s-au concentrat asupra modului în care au fost vândute angajaţilor opt procente din acţiunile Petrom.

La ieşirea de la audieri, Codruţ Şereş a declarat că procurorii i-au prezentat transcrierea uneia dintre înregistrările convorbirilor telefonice ale bulgarului Stamen Stancev, ba chiar l-au lăsat să asculte înregistrarea.

Fostul ministru al Economiei a declarat că nici nu confirmă, dar nici nu infirmă faptul că el este persoana cu care Stancev a avut acea conversaţie.

"Nu pot nici să confirm nici să infirm acea convorbire. Era o convorbire în limba engleză dintre un domn şi consultantul Stamen Stancev. E greu să-ţi aminteşti, dar erau elemente care aveau legătură cu persoana mea", a declarat Şereş.

Totodată, Codruţ Şereş a spus că oricum acea convorbire telefonică a fost înregistrată cu mult după finalizarea privatizării de la Petrom.

Codruţ Şereş va mai veni la Parchet marţea viitoare când va da declaraţii despre privatizarea societăţii Romaero şi a Fabricii de Avioane Craiova.