Foto: http://www.usopen.org

A promis că va redeveni numărul 1 şi s-a ţinut de cuvânt. La două luni de la succesul surorii Venus în finala de la Wimbledon, Serena s-a impus la US Open, pentru a treia oară în carieră.

Cu titlul pe cimentul de la Flushing Meadows, Serena a ajuns la al nouălea turneu de Mare Şlem: 3 Australian Open (2003, 2005 şi 2007), un Roland Garros (2002), 2 Wimbledon-uri (2002 şi 2003) şi 3 US Open-uri (1999, 2002 şi 2008).

Serena a devenit cea de-a şasea tenismenă care a ajuns la această performanţă, după Margaret Court, Chris Evert, Martina Navratilova, Steffi Graf şi Monica Seles. Dintre tenismenele aflate în activitate, singura care este cea mai "aproape" de acest record este chiar sora Serenei, Venus, care are în palmares 7 titluri de Mare Şlem.

La începutul US Open-ului, şase tenismene erau în situaţia de a putea deveni numărul 1 mondial, în cazul în cate ar fi cucerit titlul la Flushing Meadows, dar în cele din urmă cea care a triumfat a fost americanca.

Serena Williams a fost numărul 1 în tenisul feminin între 8 iulie 2002 şi 10 august 2003 şi a revenit în vârful ierarhiei după o perioadă cinci ani. Niciodată în istorie un tenismen sau o tenismenă nu a reuşit să redevină numărul 1 după o perioadă atât de îndelungată.