Astfel, senatorii au adoptat cu 69 de voturi pentru, 37 împotrivă şi 2 abţineri raportul Comisiei de regulament, prin care sunt modificate anumite prevederi referitoare la repartizarea reprezentanţilor grupurilor parlamentare în comisiile de specialitate, la începutul fiecărei sesiuni. "Numărul locurilor în comisii ce revine fiecărui grup parlamentar se stabileşte, în termenul hotărât de Biroul Permanent, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare, astfel încât să se respecte configuraţia politică a Senatului la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. În cazul în care unul dintre membrii comisiei demisionează sau este exclus din grupul parlamentar care l-a propus, grupul parlamentar respectiv poate propune un alt reprezentant. Propunerea se supune la vot în plenul Senatului", se arată în raportul comisiei.
De asemnea, a fost menţinută interdicţia ca un grup parlamentar să reprezinte sau să poarte denumirea unui partid sau a unei alianţe care nu a obţinut mandate de senator în alegeri.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M