Senatul a votat eliminarea taxei de poluare şi a decis restituirea banilor
Senatorii au decis, luni, eliminarea taxei de poluare şi restituirea banilor către cetăţeni. Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei 50 urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Pentru eliminarea taxei, aşa cum au propus membrii comisiilor de specialitate au votat 59 de senatori, 12 s-au pronunţat împotrivă şi doi s-au abţinut.
În urma votului dat de senatori, românii care işi cumpără maşini noi sau işi aduc din străinătate autoturisme second-hand ar scăpa definitiv de fosta taxa de primă înmatriculare.
În plus, toţi cei care au plătit această taxă vor putea să-şi ceară înapoi banii de la statul român. Decizia nu este însă definitivă. Pentru a intra în vigoare este nevoie şi de votul deputaţilor.
Dacă şi ei votează favorabil, executivul va trebui să le restituie românilor banii în cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a legii. Este vorba de peste 400 de milioane de euro stranşi în 2007 şi 2008.
Proiectul de aprobare a ordonanţei 50 pe 2008 s-a aflat săptămâna trecută în dezbaterea comisiilor reunite de administraţie şi buget-finanţe, sesizate pe fond. Senatorii, membri ai comisiilor, au decis astfel eliminarea taxelor de primă înmatriculare şi de poluare, dar şi restituirea lor integral, reactualizate cu indicele inflaţiei, urmare a unui amendament iniţiat de conservatorul Marius Marinescu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

