Senatul trebuie să adopte în acestă dimineaţă un acord încheiat cu Republica Moldova /Foto:RTV

Acordul prevede şederea fără viză în România pe o perioadă limitată a moldovenilor din zona frontierei comune.  Mai exact, cetăţenii care locuiesc în mod legal de cel puţin un an în zona frontierei comune vor putea să intre şi să rămână în zona de frontieră a statului vecin pentru o perioadă neîntreruptă de trei luni.

Acordul dintre România şi Moldova a fost semnat pe 13 noiembrie 2009 la Bucureşti, cu ocazia vizitei premierului moldovean Vlad Filat. Accesul transfrontalier se va putea face pe baza unui paşaport valabil şi a permisului de mic trafic de frontieră, permis ce va avea valabilitatea cuprinsă între doi şi cinci ani.