Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie, miercuri, la primul termen din procesul în care senatorul Voicu a fost trimis în judecată pentru corupţie, menţinerea în arest a parlamentarului.
Procurorul DNA a cerut instanţei ca senatorul Voicu să fie menţinut în arest, având în vedere că, din luna mai, când instanţa supremă a verificat ultima oară legalitatea arestării preventive a acestuia, nu au apărut elemente noi în anchetă. De asemenea, reprezentantul DNA a amintit că parlamentarul ar fi încercat să influenţeze ancheta, motiv pentru care a fost arestat la sfârşitul lunii martie.
Pe de altă parte, cei patru avocaţi ai lui Cătălin Voicu au cerut, în faţa instanţei, eliberarea acestuia, pe motiv că ancheta a fost finalizată, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi, iar senatorul nu mai are cum să influenţeze martori sau probe. De asemenea, avocaţii au susţinut şi că instanţa poate impune orice alte obligaţii parlamentarului, pentru a se asigura că nu ia legătura cu martori sau nu părăseşte ţara. Mai mult, unul dintre apărătorii le-a amintit judecătorilor Înaltei Curţi că Voicu nu a fost audiat în plenul Senatului, când s-a încuviinţat arestarea preventivă, aşa cum prevede legea, ceea ce ar constitui un motiv de nelegalitate a arestării, pe motiv că nu a fost respectat dreptul la apărare al clientului său.
În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Cătălin Voicu a susţinut că nu este vinovat de acuzaţiile care îi sunt aduse de procurorii anticorupţie, iar interceptările din dosar sunt discuţii politice trunchiate de anchetatori. "Dacă mă simţean măcar o clipă vinovat, nu îndrăzneam să fac aceste cereri în faţa dumneavoastră", le-a spus Voicu judecătorilor. Totodată, senatorul a invocat şi faptul că niciunul dintre magistraţii audiaţi de procurori nu l-au acuzat că ar fi încercat să îi influenţeze. În final, senatorul a cerut instanţei să fie judecat în libertate, pentru ca părinţii şi copiii săi să nu mai trăiască o dramă. Senatorul Cătălin Voicu este arestat preventiv din 30 martie.
La termenul de miercuri au fost prezenţi în sala de judecată şi fostul preşedinte al Secţiei Civile a ÎCCJ, Florin Costiniu, dar şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu, trimişi în judecată în acelaşi dosar.
Procurorii DNA au finalizat ancheta şi i-au trimis în judecată, în 21 mai, pe senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, pentru fapte de corupţie.
Astfel, potrivit DNA, senatorul Voicu este acuzat de două fapte de trafic de influenţă, dar şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată. Fostul preşedinte al Secţiei Civile a ÎCCJ, Florin Costiniu, va fi judecat pentru complicitate la trafic de influenţă, în timp ce oamenii de afaceri Costel Căşunea nu şi Marius Locic au fost deferiţi justiţiei pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, respectiv cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, toate în formă continuată.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M