Senatorii vor să diferenţieze indemnizaţiile pentru creşterea copilului
Senatorii au hotărât să diferenţieze cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, pentru naşterile de gemeni, tripleţi şi multipleţi, precum şi posibilitatea ca societăţiile comerciale, care au cel puţin 200 de angajaţi să poată înfiinţa grădiniţe în cadrul lor.
Senatorii au adoptat iniţiativa unor parlamentari PD-L, PRM şi
PSD care a impus diferenţierea cuantumului indemnizaţiilor pentru
creşterea copilului astfel: 600 RON pentru naşterile simple, 800 RON
pentru naşterile gemelare şi 1000 RON pentru naşteri de tripleţi sau
multipleţi.
O altă modificare referitoare tot la susţinerea
familiei a fost adusă printr-o propunere legislativă a unor liberali,
prin care de indemnizaţia de creştere a copilului ar urma să beneficeze
şi mamele care urmează cursurile de zi ale unei instituţii de
învăţământ superior.
Legislaţia în vigoare prevede că se acordă
indemnizaţii lunare persoanelor care, în ultimul an, anterior datei
naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale
supuse impozitului pe venit. Până acum, în calculul celor 12 luni se
includeau şi perioadele în care persoanele şi-au însoţit soţul trimis
în misiune permanentă în străinătate, au beneficiat de indemnizaţie de
şomaj, au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale
de sănătate, au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în
sistemul public de pensii. Potrivit proiectului votat luni, în calculul celor 12 luni se include şi perioada cursurilor de zi universitare.
Pentru a intra în vigoare, cele două proiecte trebuie să fie adoptate
şi de Camera Deputaţilor. În niciunul dintre cazuri, Guvernul nu a
susţinut proiectele, care au fost însă votate în unanimitate de către
senatori.
O altă iniţiativă legislativă care a fost adoptată luni de către
Senat, cu unanimitate de voturi, prevede ca societăţiile comerciale
care au cel puţin 200 de angajaţi să poată înfiinţa în cadrul lor grădiniţe de copii. În urma amendamentelor aduse de Comisia pentru
învăţământ legii privind susţinerea învăţământului preşcolar, s-a mai
stabilit ca aceste societăţi să fie scutite de profitul reînvestit în
domeniul învăţământului preşcolar şi să dispună de autonomie
organizatorică, cu prevederea că acestea se supun controlului şi
evaluării, în condiţiile legii.
Senatul este cameră decizională în acest caz, această lege urmând a fi aplicată începând cu anul şcolar 2008-2009.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...








Feedback

