Senatorii şi deputaţii se întorc în Parlament ca să facă bugetul pe 2010
De luni, bugetul este dezbătut în comisiile de specialitate, iar între 7 şi 10 ianuarie, va fi discutat în comisiile de buget - finanţe.
Gata cu vacanţa şi în Parlament. Senatorii şi deputaţii îşi întrerup concediul ca să facă bugetul pe 2010. Separat, senatorii se adună în această săptămână într-o sesiune extraordinară pentru urgenţe legislative.
De luni şi până pe 7 ianuarie, parlamentarii pot depune amendamente în comisiile de specialitate. De marţi, bugetul va fi dezbătut în comisiile de specialitate, iar între 7 şi 10 ianuarie, va fi discutat în comisiile de buget - finanţe.
Dezbaterea în plen şi votul urmează să aibă loc în intervalul 11-14 ianuarie, când este convocată sesiunea extraordinară. Dacă acest calendar va fi respectat, există şanse ca legea bugetului să fie promulgată înainte de 20 ianuarie, când la Bucureşti sunt aşteptate misiunile de evaluare trimise de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.
Dacă totul este în regulă, următoarele tranşe vor putea fi acordate României la jumătatea lunii februarie 2010. Pe lângă sesiunea extraordinară dedicată bugetului, senatorii vor avea săptămâna viitoare o sesiune extraodinară separată. Luni, Senatul este convocat să dezbată în plen o urgenţă legislativă: legea prin care guvernul este abilitat să emită ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...








Feedback

