Senatorii şi deputaţii se ceartă pe spaţiile din Palatul Parlamentului
Realitatea TV
2008-05-06 16:21:23
Senatorii şi deputaţii nu reuşesc să îşi împartă spaţiile din Palatul Parlamentului
închide
"O să facem o normare să vedem câţi senatori sunt, câţi deputaţi, câţi funcţionari sunt la Camera şi la Senat, şi împărţim pe metri. Senatul s-ar putea să aibă surpriza să vină ei cu spaţii", a afirmat Ioan Munteanu, secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.
Deputaţii au fost iniţial de acord să lase senatorilor câteva dintre spaţiile pe care aceştia le-au cerut. S-au răzgândit însă, pentru că şi-au dat seama că unele ar putea fi folosite în comun cu senatorii. Exemple sunt biblioteca şi salonul de recepţii.
Soluţia folosirii în comun a unora dintre spaţii este însă respinsă de secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu pentru că, în acest fel, spune el, nu s-ar mai şti cine întreţine spaţiile în cauză. În plus, Vasiliu susţine că, deşi sunt mai puţin numeroşi ca deputaţii, senatorii au aceleaşi nevoi. Camera Deputaţilor şi Senatul ocupă în prezent 65% din totalul spaţiilor aflate în Palatul Parlamentului. Celelalte incintele sunt ocupate de alte instituţii precum SPP, Muzeul Naţional de Artă Contemporană sau Muzeul costumelor populare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...
Reacţii aprige la înscrierea lui Oajdea în...
Udrea a renunţat la tocuri
Anchetă după moartea lui Dinu Damaschin
UDMR: Din aprilie, cresc salariile








Feedback

