Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Senatorii jurişti cer CSM şi SRI mandatele de interceptare în cazurile Şereş şi Păcuraru

Membrii Comisiei juridice, în frunte cu preşedintele acesteia, Norica Nicolai, au pus la punct un document, în cadrul şedinţei de miercuri, prin care solicită CSM şi SRI să pună la dispoziţie mandatele de interceptare în cazurile Şereş şi Păcuraru.

În adresa formulată către CSM, Comisia juridică a solicitat Consiliului să precizeze dacă au fost respectate dispoziţiile Codului de Procedură Penală cu privire la administrarea probelor în cauză, cu privire la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor prin telefon sau prin orice mijloc de comunicare. "Vă solicităm în acest sens să fie pus la dispoziţia Comisiei juridice mandatul de interceptare", se arată în cererea către CSM.

De asemenea, Comisia juridică a cerut să afle dacă, în cursul cercetării penale, părţile au formulat plângeri în legătură cu modul în care s-a efectuat urmărirea penală şi cu modul în care aceste cereri au fost soluţionate. În plus, senatorii jurişti au solicitat CSM să se pronunţe d acă urmărirea penală a fost efectuată în condiţii de confidenţalitate şi ce măsuri s-au luat în vederea respectării acestui principiu, în vederea garantării dreptului fiecărei părţi la un proces echitabil.

Aceleaşi formulări au fost propuse de preşedintele Comisiei Norica Nicolai şi pentru situaţia ministrului muncii, senatorul PNL Paul Păcuraru.

Pe de altă parte, senatorii jurişti au considerat că trebuie făcută şi o adresă către SRI, în cazul senatorului Codruţ Şereş, pentru a se cere Serviciului să explice dacă au solicitat mandat de interceptare, fiind vorba despre infracţiuni împotriva siguranţei statului, urmând ca acest mandat să fie pus la dispoziţia Comisiei.

DNA a solicitat Senatului, în urmă cu aproape două săptămâni, avizul privind începerea urmăririi penale a senatorilor Paul Păcuraru, ministru al Muncii, şi Codruţ Şereş, fost ministru Economiei.

foto: NewsIn

Sursa: NewsIn
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro