Senatorii jurişti au respins proiectul ce prevede castrarea pedofililor recidivişti. Singurul vot în favoarea acestui proiect a fost cel al senatorului PDL Iulian Urban, care a dorit dezbateri mai ample asupra legii, precum şi invitarea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, care să explice dacă se poate aplica o astfel de măsură. După ce preşedintele comisiei, social-democratul Toni Greblă, a spus că legea este "prost făcută" şi ar putea încălca drepturile omului, Urban s-a arătat contrariat şi a dat exemplu ţări precum Polonia şi Rusia care aplică astfel de prevederi. "Când ăia violează minori sub 10 ani ani nu e inuman?", a replicat democrat-liberalul.
Proiectul prevede pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani pentru pedofilii a căror victime au sub 15 ani şi de la 3 la 10 ani în modalităţile agravante. Legea defineşte modalităţile agravante ale faptei ca fiind cele asupra unui minor care este rudă directă a făptuitorului sau care se află în îngrijirea, ocrotirea, paza sau tratamentului acestuia, precum şi pentru faptele săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice.
Pedofililor condamnaţi pentru astfel de fapte agravante li se vor aplica în timpul detenţiei şi o "pedeapsă suplimentară", pentru inhibarea pornirilor sexuale, prin castrarea chimică.
Mai mult, condamnaţii acuzaţi de pedofilie care şi-au ispăşit şi finalizat pedeapsa vor fi în continuare sub supraveghere prin monitorizare GPS.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului cu raport de respingere. Senatul este prima Cameră sesizată.
Senatorii jurişti discută marţi şi noul set de reguli de conduită propus de parlamentarii din opoziţie. Acesta presupune scurtarea programului muzical la terase şi localuri până la ora 22.00, dar şi sancţionarea celor care îşi lasă animalele de companie nesupravegheate în parc sau consumă băuturi alcoolice în locuri publice. Nunţile în curţile imobilelor se vor putea ţine doar cu acordul vecinilor, pentru ca nimeni să nu fie deranjat.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M