Pentru a doua oară o acţiune a lui Călin Popescu Tăriceanu atrage atenţia inspectorilor de la Consiliul Superior al Magistraturii - întâlnirea premierului cu Dinu Patriciu şi Ministrul Justiţiei, Monica Macovei. Toate acestea după ce mai multe materiale de presă au semnalat întâlnirea celor trei exact în perioada în care preşedintele Rompetrol era cercetat de procurori.

CSM a anunţat încă de acum o săptămână că va fi declanşată o ancheta în acest caz dorind să se afle dacă întâlnirea dintre Tăriceanu, Macovei şi Patriciu a avut vreun efect asupra procurorilor.

Preşedintele CSM, Iulian Gâlcă, susţine că inspectorii vor verifica toate aspectele acestui scandal şi nu este exclusă nici posibilitatea audierii celor implicaţi pentru clarificarea situaţiei. Declaraţia preşedintelui CSM vine ca urmare a două articole apărute azi.

Într-unul dintre ele se afirmă faptul că ministrul justiţiei ar fi trimis scrisori în care cerea schimbarea procurorilor care se ocupă de cazul Rompetrol, iar cel de al doilea articol relateaza faptul că cei trei ar fi avut mai multe întâlniri anul trecut.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu respinge vehement ideea că ar fi avut mai multe întâlniri cu ministrul justiţiei, Monica Macovei şi omul de afaceri Dinu Patriciu. Cotidianul "Jurnalul naţional" susţine în ediţia de astăzi că au mai existat cinci astfel de întâlniri între cei trei, toate la sediul Guvernului.

"Nu au existat mai multe întâlniri la Palatul Victoria, deja acest subiect are şi alte conotaţii care mă deranjează. Nu m-am mai întâlnit cu Macovei sau cu altcineva, nu au existat acele 5 întâlniri" a declarat premierul.

Şi ministrul Justiţiei neagă faptul că ar fi avut loc mai multe întâlniri în prezenţa omului de afaceri Dinu Patriciu şi că ar fi trimis o scrisoare preşedintelui Băsescu pentru schimbarea procurorilor.