Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a atras atenţia asupra importanţei modificării actualului sistem de pensii de la noi din ţară.
"Şistemul de pensii, în mod special, dacă nu se reformează acum, în anii următori, în foarte puţin timp, în 5 până la 10 ani, poate să conducă toată structura bugetară a României la un colaps",a explicat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
Ministrul Muncii a apus că se pregătesc normle de aplicare, astfel încât noul proiect de lege să fie gata până la sfârşitul lui iunie, pentru aputa intra în vigoare la 1 ianuarie anul viitor.
Noua lege a pensiilor va intra în vigoare în termen de şase luni de la data publicării în Monitorul Oficial, iar metodologia de recalculare a pensiilor speciale va fi stabilită în 30 zile de la această dată, actualele pensii fiind însă menţinute în plată până la încheierea procesului de recalculare.
Potrivit proiectului, vârsta de pensionare şi stagiile complete de cotizare pentru femei vor creşte cu trei luni pe an, începând cu 2015, pentru a egala vârsta de pensionare a bărbaţilor la 65 de ani, până în 2030.
În prezent, vârsta medie de pensionare este de 63,8 ani pentru bărbaţi şi de 58,9 ani în cazul femeilor.
Procedura va presupune creşterea graduală a stagiului complet de cotizare, necesar obţinerii unei pensii pentru limită de vârstă, de la 27 ani şi 4 luni în trimestrul IV 2009 la 30 ani în 2015 şi la 35 ani în 2030 (pentru femei), respectiv de la 27 ani şi 4 luni la 35 ani în 2015 (pentru bărbaţi).
Stagiul minim de cotizare pentru obţinerea unei pensii din sistemul unitar de pensii publice va creşte gradual de la 12 ani şi 4 luni la 15 ani în 2015, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Şeitan: Actualul sistem de pensii ar putea duce România în colaps
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a spus că se lucrează la noua legea a pensiilor, astfel încât aceasta să poată intra în vigoare de la începutul anului viitor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M