Şeful Serviciului de Permise Auto Argeş rămâne în arest
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, vineri, cererea de eliberare provizorie de sub control judiciar formulată de Codruţ Gheorghe Vlăsceanu, comisar şef în cadrul Serviciului de Permise Auto Argeş
De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au obligat pe Vlăsceanu la plata a 800 de lei cheltuieli de judecată.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis, pe 21 iunie,
mandate de arestare preventivă pe numele a încă trei persoane: doi
subofiţeri şi a unui instructor auto, toţi trei acuzaţi de procurorii
DNA că fac parte din reţeaua din Argeş, care elibera, ilegal, permise
auto mai multor persoane fără să susţină
şi examen.
Astfel, au fost arestaţi, pentru 29 de zile, Virgil Ioniţă, Traian Proca şi Ion Ciripan. Primii doi sunt agenţi de poliţie la Serviciul de Permise Auto Argeş şi
sunt acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare de
mită şi fals intelectual, iar Ion Ciripan este patronul şcolii de
şoferi S.C. CRI-MAR Auto Company SRL. În sarcina acestuia, s-au reţinut
infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi fals
material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.
Potrivit DNA, cei trei au întocmit acte falsificate folosite
de ceilalţi membrii ai grupului pentru înlesnirea obţinerii frauduloase
a permiselor de conducere.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

