Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Radu Stroe, a semnat demiterea din funcţie a directorului Regiei Autonome pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat, Cristian Vlaicu.

Potrivit Secretaratului general al Guvernului, în locul lui Vlaicu a fost desemnat la conducerea RA-APPS fostul director tehnic al Regiei, Adrian Dumitru, numit de către PNL.

Cristian Vlaicu a declarat că a aflat miercuri, după ora 18, de la un coleg, că nu mai deţine funcţia de conducere în RA-APPS şi consideră înlocuirea sa un troc politic. Vlaicu revenise la serviciu, după ce câteva luni a avut concediu medical.

Cristian Vlaicu, directorul demis al RA-APPS, a declarat, la Realitatea TV: "Eu am aflat ieri de demiterea mea şi motivele nu le cunosc. O să apelez la avocaţii mei să văd ce spun dânşii. Ideea mea ar fi să îi dau în judecată, să vedem motivele, că am fost luat aşa, am ajuns acasă de la serviciu şi am aflat telefonic că am fost destituit. E un pic o situaţie mai comică".