Şeful misiunii ONU din Haiti, considerat mort
O mare parte din membrii misiunii ONU în Haiti sunt daţi dispăruţi, au declarat reprezentanţii Naţiunilor Unite.
Clădirea în care îşi avea sediul misiunea ONU s-a prăbuşit şi se pare că toţi cei din clădire, inclusiv Hédi Annabi, şeful misiunii ONU în Haiti, sunt morţi, a declarat ministrul francez de externe, Bernard Kouchner, potrivit BBC.
"Momentan, o mare parte din personal sunt daţi dispăruţi", au declarat reprezentanţii Naţiunilor Unite, citaţi de Wallstreet Journal.
Un cutremur cu magnitudinea 7 a avut loc în insula Haiti, cel mai violent seism înregistrat în zonă. Replicile au fost, la rândul lor, de mare instensitate: una a avut magnitudinea 5,5, iar o alta 5,9 pe scara Richer. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de numai zece kilometri şi la o distanţă de 16 de kilometri de capitala Port-au-Prince. Numărul exact al victimelor nu se cunoaşte încă, dar temerile ridică numărul morţilor la câteva mii. Sute de clădiri s-au prăbuşit, spun puţinele informaţii de presă apărute până acum.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Un bebeluş în cărucior a căzut în mare
Europa nu scapă de ninsori
Europa, sub pod portocaliu şi roşu:...
Ungurii se încălzesc cu bani: Banca Centrală...
Accident spectaculos în Chile: un tren a...
Trupa punk de fete care îl critică pe Putin









Feedback

