Potrivit unui comunicat remis de DNA, din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a reiese cp, în cursul lunii mai 2011, Nicolae Jurj, în calitate de şef la Agenţia teritorială Autoritatea Rutieră Română (ARR) Satu Mare, i-ar fi cerut unui denunţător 2.500 de lei, pentru ca subordonaţii săi să nu-i controleze firma acestuia.
Mai mult, spun procurorii anticorupţie, din suma cerută, Jurj ar fi primit de la denunţător 2.000 lei, scrie NewsIn.
În acelaşi scop, tot în cursul lunii mai 2011, şeful ARR Satu Mare ar mai fi pretins de la un colaborator al aceluiaşi denunţător o cantitate de motorină sau suma de 1.000 de lei, echivalentul combustibilului.
Totodată, în cursul zilei de vineri, Jurj i-ar fi cerut aceluiaşi om de afaceri tot 2.500 de lei, motivând că a intervenit pe lângă funcţionari din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare pentru ca aceştia să favorizeze firma denunţătorului la momentul efectuării unui control de specialitate. Procurorii l-au prins în flagrant pe şeful ARR Satu Mare în cursul zilei de vineri.
Acestuia i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, fiind reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de sâmbătă, va fi prezentat Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.
Şeful Autorităţii Rutiere Române Satu Mare, reţinut pentru luare de mită
PUBLICAT
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 11:14
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 12:33
SURSA
REALITATEA.NET
Procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Nicolae Jurj, şef al Agenţiei teritoriale Satu Mare a Autorităţii Rutiere Române (ARR), pentru luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant primind 2.500 de lei pentru a favoriza firma unui om de afaceri.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M