Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a confirmat indirect, joi, că analizează cazul şefei SGG Daniela Andreescu, răspunsul la o solicitare a agenţiei MEDIAFAX privind un eventual conflict de interese în cazul acesteia fiind că ANI nu poate da informaţii cu privire la cauzele aflate pe rolul său.
Daniela Andreescu, şefa Secretariatului General al Guvernului, ar putea fi demisă, conform unor surse guvernamentale. Există şi posibilitatea ca Andreescu să demisioneze chiar la şedinţa de vineri, unde principalul punct de pe ordinea de zi este bugetul pe 2012.
Şedinţa de guvern a început la ora 10.00, iar miniştrii au ascultat inclusiv o notă prezentată de Andreescu privind ultimele modificări aduse ordonanţei de vânzare a imobilelor RA-APPS, înaintea publicării în Monitorul Oficial, fără să se discute şi de situaţia acesteia.
Întrebată dacă nu apreciază că, în contextul adoptării de către PDL a Codului Etic, Daniela Andreescu, şefa Secretariatului General al Guvernului, nu ar trebui să părăsească Guvernul, Elena Udrea a răspuns: "În calitate de preşedinte al PDL Bucureşti, pot să vă spun că evaluarea membrilor de partid care au sprijinul PDL în anumite funcţii de conducere se apropie de final. Am avut în vedere evaluarea competenţei profesionale şi a integrităţii, şi există câteva persoane care nu corespund aşteptărilor noastre, iar unora deja le-am retras sprijinul politic. În ministerul pe care îl conduc, au existat destule destituiri şi demisii - de la simpli funcţionari până la directori şi secretari de stat - pornind de la evaluări similare, ale competenţei şi integrităţii. În ceea ce o priveşte pe doamna Andreescu, sunt convinsă că premierul va lua cea mai bună decizie".
Şi europarlamentarul PDL Cristian Preda cere demiterea urgentă a şefei SGG, Daniela Andreescu, apreciind că acest gest este cerut de decenţă, având în vedere "aroganţa intolerabilă" a răspunsurilor acesteia la întrebările care i-au fost adresate.
"Cred că Daniela Andreescu nu e singurul membru al PDL care poate asuma şefia Secretariatului General al Guvernului. Aroganţa răspunsurilor formulate de D. Andreescu la întrebările care i-au fost adresate este intolerabilă", scrie Preda pe blogul său. El preciează că nu este vorba doar despre o problemă legală, ci şi despre "o problemă de etică publică".
Lista neagră a PDL. Pe cine ar trebui să dea Boc afară din partid, conform noului Cod Etic
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi seară, la TVR, răspunzând unei întrebări, că nu este normal ca membri ai familiei Danielei Andreescu, secretar general al Guvernului, să beneficieze de spaţii ale RA-APPS.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M