Florian Coldea este directorul adjunct al SRI. Încă. Întotdeauna însă, şi indiferent de funcţie, el va rămâne un poet. Îl trădează expresia, atitudinea şi... scrisul. Atunci când le explica ziariştilor că biletul e al său, Florian Coldea afişa o sensibilitate de poet imberb. La fel şi scrisul domniei sale. Tot o poezie afişa. Aşezat pe câteva rânduri, textul indică un lirism simbolist care foloseşte ca specie rondelul rozelor târzii, accentuat în refrenul: "nume, dosar fond X, predat către"; "nume, dosar Y predat către... "

Securitatea nu lucrează însă cu poeţi. Aceştia nu sunt oamenii săi, ci oamenii de care se foloseşte. Nu ne mirăm că ofiţerii şi-au ales turnătorii din rândul tipilor sensibili, vulnerabili la politica dictatorială a sentimentelor. Poemul în manuscris al poetului Coldea a apărut în librăriile virtuale, ediţia princeps TV, prin bunăvoinţa editorului de bună ocazie Geoană Mircea. Tulburat de senzaţia pe care avea să o provoace în toate librăriile online din ţară, poetul Coldea n-a mai apucat să se revolte de furtul acestui manuscris şi a recunoscut cu alura-i de pension că poemul e al dumisale. Ar fi putut rosti o strofă patetică, un cântec de jale, ceva prin care să reclame că i s-a umblat prin sertarele creaţiei. Dar, nu. Talentul său scriitoricesc a amuţit în faţa dictaturii mediatice a cenzorului cu pampon. În schimb, trebuie că au fluierat ofiţerii de serviciu în ziua respectivă la cântatul în ison politicienilor aflaţi sub acoperirea unor nobile misiuni literare...

Florian Coldea putea să scrie şi romane poliţiste, poeme eroice sau nuvele detectiviste. La sertarul său scriitoricesc nu avea acces decât autorul. Doar dacă te numeşti poliţie şi ai mandat, poţi arunca democratic o lupă peste buchiseli. Dacă te numeşti poliţie politică, nu mai ai nevoie de nimic. Totul ţi se cuvine! Poţi umbla prin hârtii, prin lucruri personale, prin buzunare şi izmene, dai de o scamă pe rever şi pac! o mediatizezi în piaţa publică pe post de manifest antisistem. Apoi, ţinteşti bine şi execuţi! Faptul că, sub mantia de cenzor al bunei credinţe, cineva publică bilete sustrase din sertarele scriitorilor nu e opera vreunui mecena, ci capodopera poliţiei politice!

Dacă ar fi avut experienţa colegilor săi, cu state vechi în lumea scriitorilor de dosare, tânărul poet Coldea ar fi ştiut să-şi recite cauza. Numai că el nu face parte din sistem. Aceasta este drama lui. Drama noastră, a cititorilor de dosare, e că sistemul încă există. Nu în formele sale autentice. În structuri noi, cultivate cu iscusinţă de o generaţie de epigoni care practică poliţia politică mult mai subtil şi mai eficient.

Ca filolog, poezia domnului Coldea îmi pare naivă şi inofensivă. Ca jurnalist, apariţia textului îmi dă fiori. Mă tem că epigonii bântuie printre noi fredonând refrene moraliste despre corectitudine, imparţialitate, adevăr şi democraţie, în timp ce ne scotocesc prin jurnalele intime, ciornele de editare şi, cine ştie, poate chiar... printre scrisorile primite de la telespectatori. Iar într-o zi, când ne vom imagina că suntem cei mai liberi autori de texte din toate timpurile, ne vor arăta un poem scris la tinereţe, ne vor aresta în piaţa publică şi vor dezvălui poporului adevăraţii practicanţi ai cultului poliţiei politice. Apoi, după o execuţie rapidă, se vor întoarce la serviciu şi se vor relaxa... citind poezii.

Liana Pătraş