România se pregăteşte să găzduiască, în perioada 2-4 aprilie, aproximativ 6.500 de oaspeţi străini, între care 3.500 de jurnalişti. Summit-ul de la Bucureşti este considerat cel mai mare din istoria Alianţei.
Cea mai mare provocare pe care o ridică acest eveniment o reprezintă, după opinia NATO şi a autorităţilor române, problemele care vor apărea în traficul din Bucureşti. Autorităţile au anunţat că vor exista coridoare de securitate, de transport, pe anumite bulevarde, fără însă ca acestea să fie închise traficului.
În cele trei zile de summit măsurile de securitate vor fi maxime. Vor fi mobilizaţi în jur de 10.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri, iar alţi 1.500 de ofiţeri ai SPP vor fi pregătiţi să intervină. Lunetiştii antitero ai SPP vor supraveghea zona Palatului Parlamentului şi sediul Guvernului. Potrivit SPP, va exista un culoar pentru deplasarea oficialilor de la aeroport până la Parlament, dar şi culoare de rezervă. Autorităţile dau asigurări că traficul în Bucureşti nu va fi bulversat astfel că nu se pune problema închiderii unor bulevarde.
Măsuri de siguranţă vor fi luate şi la cele două aeroporturi, care vor rămâne deschise pe durata Summit-ului NATO. Autorităţile au decis ca aeroportul "Henri Coandă" să fie păzit de jandarmi timp de o săptămână. De asemnea, s-a decis ca zborurile să fie concentrate pe Henri Coandă, în timp aeroportul Băneasa va fi folosit pentru parcarea aeronavelor oficiale ale delegaţiilor.





Securitate sporită la Summit-ul NATO de la Bucureşti
Luni, 03 Martie 2008 11:04
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Summitul NATO: De la 1 martie se vor intensifica controalele la frontiere
Marti, 26 Februarie 2008 12:34 - SRI va organiza o celulă de informaţii pentru securitatea Summitului NATO
Miercuri, 27 Februarie 2008 13:32 - Nume grele pe lista invitaţilor summitului NATO de la Bucureşti
Luni, 03 Martie 2008 11:16 - EVZ: Bush şi Putin se vor întâlni la Neptun pe 1 aprilie
Luni, 10 Martie 2008 09:34 - A fost lansat un site cu informaţii despre măsurile de securitate din timpul Summit-ului NATO
Luni, 10 Martie 2008 19:11 - Jandarmii din Constanţa se antrenează pentru Summitul NATO
Marti, 11 Martie 2008 09:29
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sute de sindicalişti pichetează astăzi sediul Guvernului
Astazi, ora 08:00Sute de sindicalişti de la Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical şi CNSLR Frăţia. vor picheta astăzi sediul Guvernului. Ei cer majorarea salariului minim la 600 de lei din 1 iulie.
Braşovul a fost animat toată noaptea de tineri dornici să profite de răcoare
Astazi, ora 06:22Animaţie în toiul nopţii în marile oraşe din ţară. Mulţi români preferă, după lăsarea serii, să se scalde la ştranduri, să joace fotbal sau să se relaxeze la terase.
Jumătate dintre locuitorii din Galaţi nu au avut ieri apă la robinete
Astazi, ora 02:09Peste 150 de mii de gălăţeni au fost lipsiţi de apă la robinete, în cea mai călduroasă zi de până acum a verii. Timp de 10 ore, în jumătate din oraş a fost întreruptă furnizarea apei din cauza înlocuirii unui...
OCDE: Munca la negru, încurajată de corupţie, ameninţă dezvoltarea României
Marti, 08 Iulie 2008 20:39Munca fără forme legale este un fenomen răspândit în România, încurajat de corupţia sistemului şi de lipsa legilor, şi o problemă esenţială, pe care ţara trebuie să o rezolve pentru a-şi putea continua dezvoltarea,...
Ministerul de Externe infirmă zvonul privind ridicarea obligativităţii vizelor pentru Canada în următoarea perioadă
Astazi, ora 04:00Cosmin Boiangiu, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, a declarat marţi că posibilitatea ridicării vizelor pentru Canada pentru cetăţenii români este una "foarte concretă", însă nu se cunoaşte încă termenul la...
Circulaţia autobuzelor RATB în Ilfov se reia de la 1 septembrie, anunţă Tăriceanu
Astazi, ora 04:04Circulaţia autobuzelor RATB pe traseele preorăşeneşti din judeţul Ilfov, sistată la 1 iulie, va fi reluată de la 1 septembrie, a anunţat marţi premierul Tăriceanu, după întrevederea cu primarul general al Municipiului...
Cele mai CITITE din Social
- Fotografia unui copil român care fumează stârneşte controverse pe internet. Cum comentaţi? (1591)
- Irineu Slătineanu este noul Mitropolit al Olteniei (1016)
- Fetiţa de 11 ani care a făcut avort la Londra se simte foarte bine (871)
- După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? (738)
- Un autobuz în care se aflau 24 de copii a luat foc în Harghita (669)
Cele mai VOTATE din Social
- Fetiţa de 11 ani care a făcut avort la Londra se simte foarte bine (3.72/5)
- Fotografia unui copil român care fumează stârneşte controverse pe internet. Cum comentaţi? (3.48/5)
- Irineu Slătineanu este noul Mitropolit al Olteniei (2.48/5)
- După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? (2.08/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Fotografia unui copil român care fumează stârneşte controverse pe internet. Cum comentaţi? (43)
- Fetiţa de 11 ani care a făcut avort la Londra se simte foarte bine (22)
- După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? (19)
- Ministerul de Externe infirmă zvonul privind ridicarea obligativităţii vizelor pentru Canada în următoarea perioadă (9)
- Sindicaliştii continuă pichetările prefecturilor. Cum comentaţi refuzul Guvernului de a mări salariul minim? (7)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Astăzi sunt aşteptate rezultatele finale de la examenul de bacalaureat - VEZI NOTELE
Astazi, ora 07:28Promovabilitate mai mică şi mai mulţi absolvenţi eliminaţi din sală pentru că au încercat să copieze. Acestea sunt rezultatele examenului de bacalaureat. Datele adunate din ţară arată însă diferenţe foarte mari de...
- Astăzi se reunesc departamentele PSD, dar şi Consiliul PSD Bucureşti
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat
- Radu Berceanu: Nu există nicio firmă care să poată să facă audit la RADET. Acolo este un balamuc!
- Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei este umflat artificial
- Părinţii unui copil născut mort îi acuză pe medici că le-au schimbat bebeluşul. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un grup de săteni din estul Indiei a salvat doi elefanţi de la înec
Astazi, ora 08:04Locuitorii unui sat din estul Indiei au salvat doi elefanţi de la înec. Oamenii sunt obişnuiţi cu elefanţii sălbatici care ies din pădurea învecinată şi distrug recolta. De data aceasta însă animalele au căzut într-un...
- Sute de sindicalişti pichetează astăzi sediul Guvernului
- Locuitorii din Bagdad se plâng că apa potabilă a fost contaminată
- Prinţul Harry a renovat o şcoală din regatul african Lesotho
- Parlamentul European a elaborat o legislaţie privind reducerea E-urilor. Cum comentaţi această decizie?
- Carla Bruni îşi lansează cel de-al treilea album muzical
- 150 de oameni au fost arestaţi în Chile în timpul unui protest
Trimite-ne mesaje
![]() |
După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 29 °C | 30 °C |
| Arad | 28 °C | 22 °C |
| Bacău | 26 °C | 25 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 27 °C |
| Constanţa | 26 °C | 24 °C |
| Europa | 09.07 | |
| Atena | 38 °C | |
| Berlin | 20 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 33 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 24 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 28 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6066 RON |
| 1 USD | 2.3035 RON |
| 1 GBP | 4.5323 RON |
| 1 CHF | 2.2342 RON |
| 100 HUF | 1.545 RON |
| 100 JPY | 2.1429 RON |
| 1 BGN | 1.844 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








