Preşedintele OMV a organizat o conferinţă de presă, la Viena, transmisă în direct la The Money Channel. Desecretizarea contractului a survenit după ce OMV şi Ministerul Economiei şi Comerţului au decis, săptămâna trecută, să facă publice toate detaliile legate de privatizare,cu excepţia planurilor de afaceri.
Preţul petrolului de la momentul privatizării Petrom nu a fost prins în contract, a fost doar o ipoteză de lucru pentru noi şi pentru Guvern, a declarat, ieri, Ruttenstorfer.
Petrom trebuie să rămână o companie integrată, dar este adevărat ca există unele active care sunt mai importante şi altele care sunt mai puţin importante, a declarat preşedintele OMV, referindu-se la posibilitatea vânzării Arpechim şi Doljchim.
"Vânzarea de active este un drept teoretic pe care îl avem prin contractul de privatizare, dar deocamdată nu intenţionăm să vindem active. Este însă adevărat că viitorul Arpechim depinde de Oltchim", a mai precizat Ruttenstorfer.
Secretele privatizării Petrom
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din ECONOMIE







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M