Ţăranii din comuna arădeană Şepreuş nu mai merg la târg ca să vândă struguri sau porumb. Ei învaţă să facă piaţa pe Internet. La Şepreuş, primăria a creat o pagină virtuală unde fiecare localnic scrie ce are de vânzare şi ce vrea să cumpere. Pentru ţăranii care nu ştiu să utilizeze internetul, primăria a adus şi un îndrumător în ale informaticii.

Piaţa virtuală din Şepreuş este un adevărat succes. Clienţi fideli sunt ciobanii, care ţin cu orice preţ să-şi vândă mieii şi pe Internet.

Internetul a fost adus de primar. Nu a fost o promisiune electorală, ci doar o iniţiativă pentru dezvoltarea comunei. Pagina de internet a fost accesată deja de 7000 de persoane. Tot atât de mare e şi numărul locuitorilor acestei comune.