Seceta va produce scumpiri în lanţ, susţin patronatele din domeniul alimentar. În maximum 10 zile, pâinea şi produsele de panificaţie se vor scumpi cu cel puţin 10%, anunţă preşedintele patronatului din industria de morărit şi panificaţie.

Potrivit Rompan, aceasta nu va fi singura majorare a preţurilor din acest an. Din cauza producţiei mici de grâu, în toamnă preţul pâinii ar putea creşte din nou. Patronatele din industrie susţin, însă, că scumpirea ar putea fi evitată dacă Guvernul va fi de acord cu reducerea Taxei pe Valoare Adăugată de la 19% la 7%.

Ministrul Agriculturii a declarat că analizează propunerea producărilor din domeniul panificaţiei. Şi Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară anunţă creşteri de preţuri. Preşedintele Federaţiei susţine că, din cauza crizei de materie primă, toate alimentele se vor scumpi, din această tomană, cu 30%- 40%. Dragoş Frumosu aprecizază că recoltele obţinute în această vară sunt de doar 30% din estimările iniţiale.

Foto Wikipedia