Rompetrol le cere reprezentanţilor Parchetului să-şi ceară scuze public şi să retragă atât materialele distribuite presei cât şi noile acuzaţii formulate.

Avocaţii omului de afaceri Dinu Patriciu îi acuză pe procurori că au încălcat regulile de conduită în cadrul procesului, prin faptul că nu au acordat un termen rezonabil pentru pregătirea apărării, ieri seară.

Avocaţii lui Patriciu spun că motivaţia Parchetului atunci când au întocmit referatul de arestare preventivă, aceea că acuzatul ar fi putut fugi din ţară, este complet neîntemeiată.

Mai mult, apărarea susţine că Parchetul comite o ilegalitate atunci când acordă învinuitului posibilitatea de a studia 58 de bibliorafturi, cu o oră înainte de judecare, mai ales că legea nu specifică judecarea în urgenţă.

În replică, un comunicat de presă emis de Parchet arată că procurorul de şedinţă a cerut respingerea amânării, deoarece dovezile din dosarul Rompetrol arată că doi dintre acuzaţi se pot sustrage de la urmărirea penală părăsind teritoriul României.

În plus, procurorul a arătat faptul că cei patru avocaţi ai lui Patriciu cunoşteau foarte bine dosarele, pentru că au asigurat apărarea acestuia pe tot parcursul urmăririi penale, fiind prezenţi la administrarea fiecărei probe din dosar.