Bunicuţa-huligan este mai tare decât Jimmy Jump. Poate că nu are la fel de multe "performanţe" precum vestitul streaker, însă celebritatea atinsă de ea este o performanţă cu atât mai mare, cu cât a avut o singură abatere, care a şi adus-o în atenţia mass-media.
Margaret Musgrove are 63 de ani şi ţine de când se ştie cu Leeds United. La ultimul meci din sezonul recent încheiat al campionatului Angliei, ea a intrat pe teren cu intenţia de a le spune jucătorilor de la Leeds că-i iubeşte. Nu a apucat însă să facă prea mulţi paşi pentru că a fost imediat înconjurată de o "armată" de stewarzi, care au scos-o de pe gazon şi au dus-o într-una din celulele de la stadion, destinate suporterilor turbulenţi, de unde a ajuns apoi la spital, după ce a leşinat din cauza stresului.
Pe lângă faptul că nu şi-a putut pune în aplicare dorinţa, bunicuţa-huligan a mai primit o lovitură: după ce a plătit sute de euro pe abonamente celor de la Leeds, acum s-a trezit cu o interdicţie de un an pe stadioane. Sancţiunea i-a revoltat pe suporterii celor de la Leeds, care au lansat o petiţie la adresa patronului Ken Bates pentru a fi mai blând cu Margaret, susţinătoare a echipei de 40 de ani.
Margaret nu cere o anulare a pedepsei, ci măcar o reducere a acesteia, scrie The Sun.
"Nu am vrut să creez probleme. Am vrut doar să le strig jucătorilor «Băieţi, vă iubesc». Aveam steagul cu culorile echipei legat în jurul taliei... nu cred că era ceva atât de ameninţător. Sunt oameni care fac lucruri mult mai rele şi primesc aceeaşi sancţiune. O suspendare pentru câteva meciuri ar fi fost de ajuns, chiar dacă ar fi fost la fel de dureroasă. Leeds United e viaţa mea", a spus Margaret.
Susţinătorii bunicuţei-huligan au creat deja un grup pe Facebook, la care au aderat 350 de persoane.
Ea poate contesta sancţiunea, cu toate că un purtător de cuvânt al clubului a explicat că Margaret a ignorat repetatele rugăminţi lansate la adresa suporterilor la staţia de amplificare, de a nu pătrunde pe teren la finalul meciului.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M