Dobânzile la obligaţiunile italiene cu scadenţa la 10 ani au spart pragul de 6%, după ce au deschis şedinţa de tranzacţionare la 5,79%. Cele spaniole, la aceaşi scadenţă, au ajuns la 6,37%, după ce au deschis la 6,1%. Hârtiile greceşti au ajuns să poarte un randament de 18,27%, de la 17,54% şi cele irlandeze de la 13,97% la 14,08%. Cele portugheze 12,66%, sub recordul de 13,38% de acum o săptămână. Peste incertitudinile europene din ultima vreme au mai pus paie pe foc şi rezultatele testelor de stres asupra sistemului bancar (publicate vineri). Mulţi le consideră prea laxe, mai ales că nu a fost luat în calcul niciun default suveran.
Grecia a luat un bailout de 110 miliarde euro şi mai aşteaptă încă unul, Irlanda a luat 85 de miliarde şi Portugalia 78 de miliarde. Pentru ţările scoase de pe piaţă, dobânzile la obligaţiuni arată mai degrabă dobânzile la care s-ar putea împrumuta în viitor, după ce vor ieşi de sub programele de asistenţă financiară, şi viteza cu care investitorii scapă de hârtiile cu probleme.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M