După ce au fost înjuraţi în Ghencea, foştii dinamovişti Florentin Petre şi Gabriel Tamaş spun că n-au dormit toată noaptea şi se gândesc chiar să se retragă de la echipa naţională. Portarul de la Rapid, Daniel Coman, a declarat că tratamentul primit în Ghencea de la suporteri a fost cea mai mare umilinţă din viaţa lui.
Înjuraţi în Ghencea la meciul cu Belarus, câţiva dintre fotbaliştii echipei naţionale se gândesc serios să nu se mai prezinte la convocări.
"Pe toată durata celor 90 de minute am fost înjurat şi s-au strigat trivialităţi la adresa mea şi a colegilor mei. Gazonul şi condiţiile din Ghencea sunt excelente, însă publicul lasă mult de dorit. Ne vom gândi foarte serios dacă vom mai veni la echipa naţională, cel puţin să nu mai jucăm pe un stadion din Bucureşti, probabil vom evolua la Timişoara", a spus Florentin Petre.
Gabriel Tamaş a adăugat, la rândul său: "Mi s-a strigat să mă duc după Cătălin Hâldan şi altele. S-a întrecut măsura, iar eu mă gândesc tot mai serios dacă să mai vin sau nu la echipa naţională".
"Am fost înjurat şi s-a aruncat cu pietre şi cornete spre mine. Nu credeam că pot să trăiesc o asemenea umilinţă pe un stadion din ţară", a declarat Daniel Coman.
După meciul cu Belarus, jucătorii au discutat în vestiar cu selecţionerul Victor Piţurcă şi au cerut ca naţionala să joace în viitor la Timişoara. Următorul meci al României pe teren propriu este cel cu Luxemburg, programat pe 28 martie 2007.
Aboneaza-te la newsletter:
SE GÂNDESC SĂ RENUNŢE LA NAŢIONALĂ
Duminica, 08 Octombrie 2006 18:12
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- IURI PUNTUS VREA TOATE PUNCTELE
Vineri, 06 Octombrie 2006 14:11 - INTERES SCĂZUT PENTRU BELARUS
Vineri, 06 Octombrie 2006 16:55 - JUDECAŢI PENTRU VIAŢA EXTRASPORTIVĂ
Vineri, 13 Octombrie 2006 16:54 - Dani Coman nu mai apără până în 2007
Marti, 28 Noiembrie 2006 16:29
Comentariile cititorilor
4. Cami
Luni, 09 Octombrie 2006 20:11
| Raspunde la comentariu
3. suporter
Luni, 09 Octombrie 2006 18:04
2. M J
Luni, 09 Octombrie 2006 00:15


1. VASILESCU
Duminica, 08 Octombrie 2006 18:47
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Rednic le promite fanilor că Dinamo va juca în 2009 în Champions League
Vineri, 25 Iulie 2008 22:17Mircea Rednic e gata pentru un campionat de excepţie cu Dinamo. Încă bântuit de coşmarul Lazio, Rednic le promite fanilor că istoria nu se va mai repeta şi alb roşii vor ajunge în premieră în grupele Champions League. Arma lui...
Handbal: România-Rusia 33-33, într-o partidă amicală disputată în Franţa
Astazi, ora 01:45Echipa naţională de handbal feminin a României a remizat, vineri, scor 33-33 (15-17), cu reprezentativa Rusiei, într-un meci de verificare disputat la Albertville, în Franţa.
Ciclism: Sylvain Chavanel (Cofidis) a câştigat antepenultima etapă din Turul Franţei
Astazi, ora 01:46"Am fost nemulţumit până acum pentru că m-am străduit foarte mult şi de fiecare dată am dat greş. Anul acesta am reuşit să trec peste o barieră. Câştigarea etapei este cel mai bun cadou pe care l-aş fi putut oferi echipei...
Dinamo a plătit 475.000 de euro lui Inverness în schimbul lui Marius Niculae
Astazi, ora 01:42Conducerea clubului Dinamo a anunţat, vineri, că transferul atacantului Marius Niculae de la Inverness a fost perfectat, după ce a plătit clubului scoţian suma de 475.000 de euro, informează site-ul grupării din Ştefan cel Mare.
Cele mai CITITE din Sport
- Liga Campionilor: Rezultatele din manşa secundă a turului I preliminar. Vezi echipele calificate mai departe şi programul celui de-al doilea tur preliminar (1429)
- Şoc la AS Roma. Autoturismul lui Mexes a fost furat, dar la bordul său se afla şi fiica de doi ani a jucătorului Romei (984)
- "Xena" din Câmpulung Muscel (701)
- Dragomir: "Lupescu şi Prunea au încercat să influenţeze decizia lui Florea în cazul 'Valiza'" (543)
- Marius Niculae a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo (490)
Cele mai VOTATE din Sport
- Rapid a primit aprobare de la Comisia de Omologare pentru a disputa meciurile cu spectatori (3,96/5)
- Liga Campionilor: Rezultatele din manşa secundă a turului I preliminar. Vezi echipele calificate mai departe şi programul celui de-al doilea tur preliminar (3,96/5)
- Şoc la AS Roma. Autoturismul lui Mexes a fost furat, dar la bordul său se afla şi fiica de doi ani a jucătorului Romei (3,76/5)
- "Xena" din Câmpulung Muscel (3,72/5)
- Marius Niculae a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo (3,52/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Şoc la AS Roma. Autoturismul lui Mexes a fost furat, dar la bordul său se afla şi fiica de doi ani a jucătorului Romei (2)
- Gigi Becali: "Mircea Sandu trebuie schimbat" (1)
- Marius Niculae a semnat un contract pe patru ani cu Dinamo (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Topul celor mai importante evenimente ale săptămânii
- România are cea mai redusă cotă de impozit pe venit şi cele mai reduse încasări bugetare UE
- Bărbaţii, acum mai femei
- Cristina Cioran se chinuie de şase ani să aibă copii
- Niculae Lupescu: "Pe Mitică îl omor cu mâna mea!"
- Drept de şedere pentru partenerii cetăţenilor UE
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,5656 RON |
| 1 USD | 2,2678 RON |
| 1 GBP | 4,5233 RON |
| 1 CHF | 2,1946 RON |
| 100 HUF | 1,5424 RON |
| 100 JPY | 2,1177 RON |
| 1 BGN | 1,823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia






