Potrivit presei de la Tokio, prinţesa Kiko, soţia celui mai tânăr dintre fiii împăratului Akihito, urma să nască prin cezariană, în jurul datei de 6 septembrie.

Jurnaliştii speculează, însă, că prinţesa în vârstă de 39 de ani ar putea aduce pe lume bebeluşul imperial ceva mai devreme din cauza complicaţiilor survenite în cursul sarcinii.

În familia imperială niponă s-au născut din 1965 şi până acum numai fete. Cu toţii speră ca Prinţesa Kiko să rupă această tradiţie, care dă serios peste cap planurile succesorale la tron.

În aşteptarea unui băieţel, guvernul de la Tokio a suspendat temporar modificarea Legii succesiunii imperiale, din 1947, care oferă drepturi egale la tron femeilor şi bărbaţilor. Prinţul moştenitor Naruhito, cel mai vârstnic dintre fiii împăratului Akihito, are o singură fiică, Aiko, în vârstă de 4 ani.