Scrisoarea preşedintelui către premier, analizată în ziare
Realitatea TV
Băsescu nu vrea o mătuşă la Justiţie, titrează Cotidianul în ediţia sa de miercuri. Şeful statului i-a trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, în care îi explică faptul că se vede nevoit să respingă candidatura Noricăi Nicolai la şefia Ministerului Justiţiei. Preşedintele îl roagă pe premier să desemneze o altă persoană care sa întrunească condiţiile necesare şi indispensabile funcţiei de membru al Guvernului României şi de ministru al Justitiei.
Preşedintele Băsescu respinge candidatura Noricăi Nicolai la Justiţie, pe motiv de nepoată votantă, scriu şi jurnaliştii de la Gândul. Noutatea este mai puţin neacceptarea candidaturii senatorului PNL, cât faptul că şeful statului afirmă că are dreptul constituţional să facă acest lucru, spun ziariştii. În mai 2007, şeful statului a fost nevoit să semneze decretul de numire în funcţia de ministru de externe a lui Adrian Cioroianu, după decizia Curţii Constituţionale. Este de aşteptat ca liberalii să invoce acest precedent, Băsescu să simuleze că nu înţelege şi să se ajungă, din nou, la Curtea Constituţională, chiar dacă Justiţia va ajunge să fie condusă de un interimar, mai scriu jurnaliştii de la Gîndul.
România Liberă consemnează surse liberale, potrivit cărora premierul ar fi preferat în fruntea Justiţiei o persoana neutră, un profesor universitar sau un expert. Călin Popescu Tăriceanu a nominalizat-o la jumătatea lunii decembrie pe Nicolai, la insistenţele unor lideri marcanţi ai PNL, precum Ludovic Orban, Puiu Haşotti şi Crin Antonescu, fără a fi însă foarte convins că ar fi o alegere potrivită. De altfel, la Biroul Permanent al PNL, care a decis candidatul pentru Ministerul Justiţiei, a înregistrat doar un vot împotrivă, mai scriu ziariştii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

