Omar Hayssam anunţă, de după gratii, că a avut relaţii de afaceri cu Dinu Patriciu. Într-o scrisoare olografă trimisă presei, sirianul susţine că, în 2001, Patriciu, însoţit de un director Rompetrol şi un om de afaceri arab, a venit în biroul său şi i-au cerut sprijinul pentru a încheia un contract în Sudan.

Potrivit lui Omar Hayssam, Dinu Patriciu a încercat să schimbe condiţiile pe care le stabiliseră anterior verbal, motiv pentru care afacerea a picat.

Scrisoarea lui Omar Hayssam poartă titlul: "Patriciu e obişnuit să arunce cu noroi în partenerii de afaceri". Pe aproape o pagină şi jumătate, omul de afaceri sirian descrie relaţia pe care a avut-o, în 2001, cu Dinu Patriciu.

"Patriciu e obişnuit să arunce cu noroi în partenerii de afaceri
(...) În anul 2001 s-a prezentat la mine la birou împreună cu un director general din Rompetrol şi un om de afaceri arab pentru a-l sprijini să intre pe piaţa sudaneză în vederea concesionării unor câmpuri petrolifere. În acest sens, am întocmit un protocol de intermediere între mine şi Rompetrol pe care Patriciu m-a rugat să îl semnez după întoarcerea din Sudan spunând că e un om de onoare şi că îşi va onora toate obligaţiile faţă de noi, respectiv procentul din afacere."
Sursa: Scrisoarea lui Omar Hayssam

În aceaşi scrisoare, Omar Hayssam afirmă că, în urma întâlnirii, a plecat alături de Patriciu în Sudan acolo unde i-a perfectat mai multe întâlniri cu oameni de afaceri, miniştri, presă şi chiar cu preşedintele sudanez. Odată totul pus la punct, afacerea a luat o altă întorsătură.

"(...) După ce şi-a văzut sacii în căruţă, domnul Patriciu mi-a spus: Domnule Omar, dacă vă interesează să intraţi cu noi în afaceri trebuie să plătiţi 2 procente din valoarea contractului. Atunci i-am zis să uite numele meu şi de vizita pe care am avut-o în Sudan."
Sursa: Scrisoarea lui Omar Hayssam

Dinu Patriciu a negat că ar fi avut legături de afaceri cu sirianul Omar Hayssam, inclusiv vizita în Sudan. Declaraţia sa vine după ce în presă a apărut o fotografie în care Patriciu, Omar şi Dorin Marian se aflau împreună într-un bazar sudanez.