Pe fundalul unei dispute păguboase pentru întreaga ţară între preşedintele României Traian Băsescu şi prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu, asistăm la naşterea unei crize politice care ameninţă să ia proporţii.

În plus, precaritatea alianţei PD-PNL a permis revenirea agresivă la rampă a partidelor din opoziţie (PSD, PC, PRM), singurele de altfel care, incapabile să-şi refacă imaginea în ochii electoratului, ar avea ceva de câştigat de pe urma acestui scandal.

De aici şi imposibilitatea instalării noastre într-un climat de seninătate şi încredere, de care aveam atâta nevoie după intrarea României în Uniunea Europeană. Criza politică pe care o trăim astăzi îşi are de fapt originea în teama celor care se simt dintr-o dată ameninţaţi de trei iniţiative mai importante ale actualului preşedinte al României:

1. faptul de a fi declarat război corupţiei, indiferent de unde venea ea, şi asta nu numai în vorbe, cum se făcuse până atunci;

2. cererea de desecretizare a tuturor arhivelor Securităţii;

3. condamnarea recentă, printr-un discurs exemplar, a comunismului şi a ravagiilor făcute de el în România. Din acest moment, Traian Băsescu a devenit ţinta atacurilor concertate ale celor care şi-au simţit clătinate afacerile, impunitatea, posibilitatea perpetuării statului oligarhic postcomunist.

Ei se apără utilizând o împletire de tehnici de „luptă politică“ care au deja tradiţie în societatea română postbelică: minciuna la scenă deschisă, prezentarea distorsionată a situaţiilor, aţâţarea populaţiei prin discursuri demagogice, tehnica hoţului care strigă „prindeţi hoţul!“, campanii de discreditare prin posturi de televiziune şi ziare, tupeul, violenţa limbajului şi ameninţarea. Invocând legi şi proceduri ale democraţiei, cei care au chemat în repetate rânduri minerii în Bucureşti batjocorind premisele elementare ale democraţiei, cei care şi-au anexat sistematic instituţiile statului, ignorând cu desăvârşire binele comun şi urmărindu-l numai pe al grupului din care fac parte, joacă rolul ingrijoraţilor de soarta ţării.

Ei acuză derapajele unui preşedinte care periclitează „liniştea ţării“ şi provoacă „neaşezarea ei“. Cei care, vreme de 10 ani, au ţinut la putere „un preşedinte pentru liniştea lor“ intră într-un profund disconfort când au în faţă un personaj care pare să devină un preşedinte pentru alte coordonate istorice.

„Scandalurile“ pe care actualul preşedinte le creează provin din zgândărirea focarelor de infecţie, ignorate până acum, ale societăţii noastre. Din ideea că societatea română nu se poate redresa continuând să accepte şi să bage sub covorul istoriei gunoiul politic acumulat în „anii tranziţiei“.

Ceea ce constatăm în clipa de faţă este o ruptură a majorităţii clasei politice româneşti de mersul firesc al istoriei şi de dorinţele şi aspiraţiile majorităţii poporului român. Aceasta este adevarata criză politică pe care o traversează acum România.

Reprezentanţii acestor partide sunt gata să sacrifice nevoia noastră de calm social şi de construcţie în noile structuri UE de dragul perpetuării intereselor proprii. Prin comportamentul lor, reprezentanţii acestor structuri politice au discreditat în ochii populaţiei economia liberală şi instituţiile democratice ca singure soluţii de ieşire a României din marasmul ei istoric.

Pentru ei, poporul român continuă să fie o masă de manevră ce poate fi prostită cu televiziuni şi ziare (care, când nu sunt pur şi simplu aservite, trăiesc din goana imorală după scandal), cu tehnici de intoxicare, cu diversiunea scandalurilor create, cu fluturarea primejdiilor inventate, cu false legalisme.

Niciodată de 17 ani divergenţa de interese dintre clasa politică creată în jurul fostului activ de Partid Comunist, al fostei Securităţi şi al noilor oligarhii financiare, pe de o parte, şi dintre binele modern şi recivilizator pe care îl merită poporul nostru după decenii de coşmar istoric, pe de altă parte, nu a fost atât de mare.

Victoria acestei clase politice ar face parte dintr-un lung şir de victorii pe care, în ultimii 60 de ani, grupuri de indivizi cinici şi bine organizaţi le-au repurtat împotriva poporului român şi a istoriei sale. În clipa de faţă se încearcă de fapt o nouă mistificare a istoriei noastre. Primului preşedinte român care dă semne că e dispus să aducă ţara pe drumul pe care ar fi trebuit să se aşeze în urmă cu 17 ani i se creează - şi asta, culmea!, tocmai de către cei care au pus sistematic în pericol instituţiile democraţiei - un portret de infractor politic şi de potenţial dictator.

Ruşinoasa tentativă de a aplicare a procedurii de demitere a preşedintelui României, fără absolut nici un motiv temeinic, este o dovadă în acest sens.Noi, cei care semnăm aceste rânduri, avem încredere în instinctul politic al electoratului roman. El va şti să distingă în ţesătura acestei comedii politice parlamentare primejdia unei noi poticniri de proporţii a societăţii româneşti pe drumul istoriei sale.

Semnează: Sorin Alexandrescu, Vlad Alexandrescu, Dragoş Paul Aligica, Ştefan Andreescu, Vasile Astărăsfoaie, Adriana Babeţi, Hannelore Baier, Alexandru Beldiman, Magdalena Boiangiu, Lidia Gheorghiu Bradley, Corin Braga, Alexandru Călinescu, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Livius Ciocârlie, Eugen Ciurtin, Andrei Cornea, Aurelian Crăiuţu, Dorin Dobrîncu, Vasile Docea, Sabina Fati, Iulian Fruntaşu, Florin Gabrea, Tom Gallagher, Armand Gosu, Stere Gulea, Sorin Ilieşiu, Alexandru Lăzescu, Gabriel Liiceanu, Viorel Marineasa, Mircea Mihăieş, Dan C. Mihăilescu, Mihail Neamţu, Virgil Nemoianu, Vlad Niculescu, Andrei Oişteanu, Dumitru Oprea, Anca Oroveanu, Rodica Palade, Şerban Papacostea, Horia Roman-Patapievici, Horaţiu Pepine, Dan Perjovschi, Lucian Petrescu, Ileana Pintilie, Andrei Pippidi, Valentina Pop, Tania Radu, Victor Rebengiuc, Lavinia Stan, Dan Tapalagă, Vladimir Tismăneanu, Gelu Trandafir, Florin Turcanu, Traian Ungureanu, Daniel Vighi, Sever Voinescu, Smaranda Vultur, Şerban Rădulescu-Zoner, Alexandru Zub.