Ministrul Economei din România, Codruţ Şereş a trimis o scrisoare oficială autorităţilor de la Kremlin, ministrul Economiei, în care a precizat că aşteaptă ca livrarea gazelor să se deruleze în condiţiile stabilite prin contractul încheiat în noiembrie. În prezent, importurile de gaze din Federaţia Rusă asigură 40 la sută din necesarul de consum al României.
Sistarea livrării de gaze către Ucraina ar putea afecta România numai dacă autorităţile de la Kiev decid să închidă conductele de tranzit aflate în proprietatea Gazprom, producătorul rus de gaze naturale. Codruţ Şereş, Ministrul Economiei şi Comerţului, le-a comunicat printr-o scrisoare oficială autorităţilor ruse că România aşteaptă să primească în continuare gaze conform contractului încheiat în noiembrie.
Atunci preţul de import pentru trimestrul I din 2006 a fost negociat la 285 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale. De altfel, Gazexport, divizia de comerţ exterior a Gazprom, l-a asigurat pe Codruţ Şereş că livrarea gazelor va respecta termenele şi condiţiile prevăzute în contract. România îşi asigură 40% din necesarul anual de gaze naturale prin importuri din Rusia, adică în jur de 3 miliarde şi jumătate de metri cubi de gaz.
Aboneaza-te la newsletter:





SCRISOARE OFICIALĂ
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Când petrolul se ieftineşte pe glob, românii scumpesc benzina
Astazi, ora 04:49Marţi preţul petrolului a scăzut cu 6 dolari/baril, până la 136 dolari/baril, după aprecierea dolarului. Acest lucru marchează o scădere săptămânală a preţului petrolului cu aproape 10 dolari. Tot marţi în România preţul...
UE va publica raporturi săptămânale asupra stocurilor de carburanţi
Astazi, ora 00:03Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au decis, marţi, ca UE să publice raporturi săptămânale privind stocurile de carburanţi, conform unui anunţ făcut de Franţa, care a prezidat întâlnirea. Citeşte mai mult
Siemens anunţă disponibilizarea a 4% din angajaţi, la nivel mondial
Astazi, ora 00:15Reprezentanţii producătorului industrial german Siemens AG au anunţat reducerea numărului de angajaţi cu 4%, la nivel mondial, restructurare cauzată de temperarea creşterii economice globale. Citeşte mai mult
The Economist: UE încearcă să ascundă regresul României în combaterea corupţiei
Astazi, ora 00:14Uniunea Europeană încearcă să ascundă regresul României în combaterea corupţiei, relevă publicaţia britanică The Economist, care citează un raport redactat de Willem de Pauw, expert al Comisiei Europene. În raport se...
Guvernul cheltuie peste 7,6 milioane de euro pentru imaginea românilor în Spania şi Italia
Marti, 08 Iulie 2008 21:13Agenţia pentru Strategii Guvernamentale a atribuit două contracte în valoare totală de 7,6 milioane de euro fără TVA firmelor Playteam şi Saatchi&Saatchi pentru realizarea campaniei de informare „Români în Europa”,...
IMM-urile mai au de aşteptat câteva săptămâni până la lansarea schemelor de ajutor de stat
Marti, 08 Iulie 2008 20:59Întreprinderile mici şi mijlocii mai au de aşteptat câteva săptămâni bune până când vor putea beneficia de schemele de ajutor de stat acordate prin programul de competitivitate. Finanţele susţin că proiectele sunt...
Cele mai CITITE din Economie
- Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei este umflat artificial (1252)
- Agricultorii autohtoni ar putea să-şi vândă produsele în pieţe mobile la preţuri mai mici (1157)
- Când petrolul se ieftineşte pe glob, românii scumpesc benzina (600)
- Varujan Vosganian respinge cererea producătorilor din industria alimentară de reducere a TVA (380)
- Leul s-a apreciat uşor, la 3,6066 lei/euro, nivel care nu a mai fost atins de peste două luni (308)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei este umflat artificial (26)
- Agricultorii autohtoni ar putea să-şi vândă produsele în pieţe mobile la preţuri mai mici (22)
- Radu Berceanu: Nu există nicio firmă care să poată să facă audit la RADET. Acolo este un balamuc! (4)
- Varujan Vosganian respinge cererea producătorilor din industria alimentară de reducere a TVA (4)
- Când petrolul se ieftineşte pe glob, românii scumpesc benzina (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Astăzi sunt aşteptate rezultatele finale de la examenul de bacalaureat - VEZI NOTELE
Astazi, ora 07:28Promovabilitate mai mică şi mai mulţi absolvenţi eliminaţi din sală pentru că au încercat să copieze. Acestea sunt rezultatele examenului de bacalaureat. Datele adunate din ţară arată însă diferenţe foarte mari de...
- Astăzi se reunesc departamentele PSD, dar şi Consiliul PSD Bucureşti
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat
- Radu Berceanu: Nu există nicio firmă care să poată să facă audit la RADET. Acolo este un balamuc!
- Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei este umflat artificial
- Părinţii unui copil născut mort îi acuză pe medici că le-au schimbat bebeluşul. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un grup de săteni din estul Indiei a salvat doi elefanţi de la înec
- Sute de sindicalişti pichetează astăzi sediul Guvernului
- Locuitorii din Bagdad se plâng că apa potabilă a fost contaminată
- Prinţul Harry a renovat o şcoală din regatul african Lesotho
- Parlamentul European a elaborat o legislaţie privind reducerea E-urilor. Cum comentaţi această decizie?
- Carla Bruni îşi lansează cel de-al treilea album muzical
Trimite-ne mesaje
![]() |
După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 29 °C | 30 °C |
| Arad | 28 °C | 22 °C |
| Bacău | 26 °C | 25 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 27 °C |
| Constanţa | 26 °C | 24 °C |
| Europa | 09.07 | |
| Atena | 38 °C | |
| Berlin | 20 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 33 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 24 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 28 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6066 RON |
| 1 USD | 2.3035 RON |
| 1 GBP | 4.5323 RON |
| 1 CHF | 2.2342 RON |
| 100 HUF | 1.545 RON |
| 100 JPY | 2.1429 RON |
| 1 BGN | 1.844 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







