Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Scripcaru: Declaraţia de avere a fost completată de jurista mea, terenul nu este separat de casă

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, susţine că declaraţia de avere a fost completată de jurista sa, precizând că terenul de 1.000 de metri pătraţi aferent casei pe care o deţine în Braşov nu a fost menţionat întrucât acesta face parte din "imobilul propriu-zis" şi nu se trece separat.

Scripcaru: Declaraţia de avere a fost completată de jurista mea, terenul nu este separat de casă
Scripcaru: Declaraţia de avere a fost completată de jurista mea, terenul nu este separat de casă

"Este vorba despre terenul care aparţine casei. Accesul de intrare în curte, trotuare, curtea propriu-zisă. Nu este un teren separat de casă, de sine stătător. Eu am dat toate datele juristei mele care a completat declaraţia de avere pentru ca totul să fie în regulă. Din câte ştiu eu astea nu se trec separat, pentru că fac parte din imobilul propriu-zis. Banca are toate datele. Nu am nimic de ascuns", a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, George Scripcaru.

El a mai spus că atât casa cât şi terenul au acelaşi număr topografic.

"Am vorbit la Direcţia Fiscală şi mi s-a spus că atât terenul cât şi casa au acelaşi număr topografic şi probabil de aceea în declaraţia de avere a fost trecută doar casa", a menţionat Scripcaru.

De asemenea, Scripcaru a spus că nu a fost încă anunţat oficial că ar fi urmărit de DNA, dar că îşi va lua un avocat şi o să lămurească acest aspect.

"Nu am fost anunţat. O să iau un avocat şi o să vedem despre ce este vorba. Eu de când am fost în octombrie să dau declaraţii nu am primit nicio înştiinţare. Dar o să o lămurim şi pe asta", a mai spus Scripcaru.

Conform declaraţiei de avere completate în iunie 2011, George Scripcaru are o casă de 350 de metri pătraţi în Braşov, cumpărată în anul 2006.

Conform aceleiaşi declaraţii, el are contractate trei credite: unul din 2007 cu scadenţă în 2032, cu o valoare de 79.602 de lei, iar celelalte din 2008, scadente în 2036, în valoare de 53.200 de euro şi, respectiv, 33.400 de euro.

Însă, potrivit Arhivei de Garanţii Reale Mobiliare, Scripcaru a garantat împrumuturile din 2008, contractate de la Banca Carpatica, cu imobilul respectiv, la aceeaşi adresă menţionând şi "terasă cu teren" de 1075,18 metri pătraţi. Acest teren nu este trecut şi în declaraţiile de avere ale edilului.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro