Foto: www.celticfc.net
Celtic s-a impus cu 2-1 în cel mai aşteptat meci din campionatul Scoţiei. "Alb-verzii" au învins pe Rangers, dar rămân departe de titlu. Rivalii au un punct in plus in clasament şi două meciuri mai puţin disputate.

"Old Firm Derby", "meciul meciurilor" din Scoţia a adus primul gol pe "Parkhead" în minutul 20. Cladwell l-a angajat decisiv pe Nakamura, iar japonezul a deschis scorul pentru Celtic.



Rangers a egalat în repriza secundă prin Nacho Novo, care l-a învins pe Artur Boruc după o pasă a lui Steve Whittaker.



Celtic a ratat apoi un penalty, scos de acelaşi Nakamura, la un duel în careul advers cu spaniolul Carlos Cuellar, care a şi fost eliminat pentru fault din postură de ultim apărător.

Rangers a rămas apoi fără portarul titular. McGregor a fost înlocuit după ce a acuzat dureri la coapsă, iar rezerva Neil Alexander a încasat pe final golul victoriei lui Celtic, după "capul" olandezului Jan Venegoor of Hesselink.



Scor final 2-1 pentru Celtic, ianr antrenorul W. Smith pierde primul derby la cârma lui Rangers după doi ani.