Gigi Becali şi Ion Ţiriac ar putea fi expropriaţi. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, pregăteşte o lege referitoare la exproprierea unei suprafeţe de 600 hectare, necesară statului pentru extinderea Aeroportului Henri Coandă.
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor: "Domnul Ţiriac, i-am dat exemplu din Germania, unde dacă avea teren în Frankfurt, tot aeroport se făcea. De altfel, nici nu se poate face nimic aici, decât poate nişte alei de plimbare sau vara mai sunt nişte popândăi interesanţi pe acolo".
Gigi Becali deţine 20 de hectare de teren chiar lângă aeroport. El e gata să renunţe la teren dacă va fi despăgubit cu aproximativ 20 de milioane de euro.
Gigi Becali, finanţator Clubul Steaua: "Ce, averea mea stă în terenul ăla? L-am cumpărat acum 11 ani. L-am cumpărat acum 14 ani şi nici nu ştiu ce mai e acolo. Îl cultivă ţăranii, nu ştiu, că nu m-am mai dus pe acolo deloc".
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor: "Domnul Becali, care e ceva mai înţelegător, a cumpărat terenul mai de mult pentru preocupările de atunci. O să devină aviator. În felul acesta se apropie de Dumnezeu, de lumină, fără războaie".
Planul de dezvoltare a Aeroportului Henri Coandă prevede exproprierea câtor va sute de oameni. Pe terenurile lor e prevăzut să se facă accesul dinspre autostrada Bucureşti-Braşov.
SCOP NOBIL
Gigi Becali şi Ion Ţiriac ar putea fi expropriaţi pentru lărgirea aeroportului Henri Coandă







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M