"Programul este foarte important pentru copii, dar şi pentru părinţii acestora. În ceea ce priveşte protecţia mediului, este nevoie de mai puţine eforturi şi de mai multe fapte. Colectarea deşeurilor trebuie să devină un reflex pentru copii, iar şcoala reprezintă cel mai puternic vector de conştientizare. Fac un apel la cadrele didactice ca acestă acţiune care începe acum să meargă atât spre elevi, cât şi spre părinţii acestora", a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
La rândul său, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a precizat că scopul acestui program este de a promova grija faţă de mediu, prin intermediul activităţilor educaţionale, precum şi îmbunătăţirea colectării selective a deşeurilor din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Prima etapă a programului, care se va derula până la 4 noiembrie, constă în amenajarea de către elevi a unui colţ verde în şcoala participantă în competiţie. Aşa-numitul colţ verde reprezintă un ansamblu de recipiente pentru depozitarea temporară a deşeurilor reciclabile, acesta urmând apoi să fie utilizat în diverse manifestări artistice cu temă ecologică. În cea de-a doua etapă a programului, vor fi premiate, periodic, instituţiile de învăţământ care vor strânge cea mai mare cantitate de deşeuri.
"România va trebui să ajungă ca, până în 2015, să recicleze circa 15% din deşeuri. Ce să mai vorbim de Belgia, unde, la ora actuală se reciclează peste 90% din deşeuri. Programul s-a îndreptat spre şcoală, iar asta pentru că, dacă facem un calcul simplu, respectiv trei milioane de elevi, plus şase milioane de părinţi, vom constata că e aproape jumătate din populaţia României, iar copiii sunt mult mai receptivi şi pot să-i educe pe cei mari", a subliniat Borbely.
Programul se va derula pe parcursul anului şcolar 2011-2012 şi va continua cu o iniţiativă prin care în peste 3.000 de instituţii de învăţământ vor fi distribuite gratuit maşini de presat pet-uri.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M