Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Şcolile şi universităţile din Egipt rămân închise încă o săptămână, grevele şi mitingurile continuă

Şcolile publice şi universităţile din Egipt vor rămâne închise pentru încă o săptămână, în condiţiile în care protestele şi grevele continuă în ţară, a anunţat miercuri presa oficială de la Cairo.

Grevele şi mitingurile continuă în Egipt
Grevele şi mitingurile continuă în Egipt / FOTO: carcabot.ro

Şcolile şi universităţile ar urma să se deschidă la 26 februarie, cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut. Elevii şi studenţii erau în vacanţa de la mijlocul anului când au izbucnit protestele antiguvernamentale, la 25 ianuarie. Vacanţa a fost prelungită pe durata celor 18 zile de proteste, la capătul cărora preşedintele Hosni Mubarak şi-a dat demisia, la 11 februarie.

Demonstraţiile şi grevele au continuat însă în ţară săptămâna aceasta, în ciuda apelurilor din partea armatei, care acum conduce ţara, ca oamenii să se întoarcă la muncă.

Cel puţin 20.000 de angajaţi de la compania Misr Spinning and Weaving au intrat în grevă la Mahalla al-Kubra, la periferia nordică a capitalei egiptene, a informat site-ul guvernamental Egynews. Protestatarii cer schimbarea conducerii, salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune.

Angajaţii de la compania de textile au intrat de mai multe ori în grevă în ultimii ani şi au reuşit să obţină rezolvarea unor revendicări, în ciuda înăbuşirii mişcărilor contestatare de către forţele de ordine.

Între timp, Banca Centrală a Egiptului a cerut tuturor angajaţilor din sectorul bancar să pună capăt protestelor şi să-şi reia lucrul pentru a asigura stabilitatea economiei. Băncile din Egipt sunt închise de luni, din cauza demonstraţiilor şi grevelor angajaţilor care protestează faţă de corupţia şi abuzurile generalizate. Băncile ar urma să se redeschidă duminică.

În jur de 2.000 de muncitori de la Ministerul Muncii, care se ocupă şi de imigraţie, au protestat miercuri faţă de corupţie şi au cerut salarii mai mari.

Grevele angajaţilor de la aeroportul internaţional Cairo au luat şi ele amploare, după ce vameşii şi angajaţii de la magazinele duty free s-au alăturat controlorilor de trafic aerian şi personalului de securitate care cereau salarii mai mari şi sporuri de sănătate. Numărul persoanelor care au călătorit în şi din Egipt a scăzut vertiginos după primele săptămâni de revolte.

Câţiva operatori, inclusiv companiile Lufthansa, Alitalia şi Delta Airlines, şi-au anulat cursele. Principala companie egipteană, EgyptAir, operează conform unui orar redus de zbor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro