Jumătate din unităţile de învătământ hunedorene nu sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar. Multe dintre ele nu au obţinut încă autorizaţiile sanitare, deoarece nu respectă normele de igienă şi de siguranţă pentru elevi. Alte şcoli au început abia acum lucrările de reparaţii şi reabilitări, însă cu fonduri proprii, şi asta pentru că banii de la guvern nu au ajuns încă în teritoriu.
Din 590 de şcoli, grădiniţe, cantine sau internate din judeţul Hunedoara, doar puţin peste jumătate au obţinut până acum autorizaţia sanitară de funcţionare.
"Vor putea începe cursurile într-o şcoală neautorizată sanitar? Păi nu avem ce face, vom face strictul necesar, nu-mi pot permite să cheltuiesc anapoda, adică să mă apuc de nişte cârpeli, pentu că trebuie lucrări capitale şi nu avem nici bani", a declarat primarul comunei Hărău, Petru Dalie.
"Cele mai frecvente deficienţe găsite au în vizor condiţiile igienico-sanitare ale wc-urilor, mobilierul incorect faţă de vârsta copiilor, deficienţele de iluminat, acoperişurile insalubre şi unităţile de învăţământ fără apă potabilă", a spus directorul executiv ASP Hunedoara, Dan Magheru.
Lucrările de reparaţii şi reabilitări nu sunt în grafic. O parte dintre directorii unităţilor de învăţământ spun că au fost nevoiţi să se descurce cu fonduri proprii. Asta pentru că hotărârea de guvern prin care se alocau aproape 7 milioane de lei pentru şcolile hunedorene a fost adoptată în prima zi a lunii august, iar banii nu au ajuns încă în teritoriu.
"Banii vor sosi relativ târziu, ceea ce înseamnă că aceste lucrări de reabilitare vor continua", a spus Marta Mate, inspector şcolar general adjunct Hunedoara.
În alte şcoli, lucrările abia au început, deşi mai este puţin până la debutul noului an şcolar.
"Săptămâna trecută am obţinut în jur de 630 de milioane din venituri proprii. Cu aceşti bani ne-am apucat deja să facem o bună parte din reparaţii", a declarat directorul Colegiului Sportiv Cetate Deva, Adrian Liga.
Controalele vor continua până la începerea anului şcolar. În funcţie de progresele făcute, unităţile de învăţământ pot primi până la 15 septembrie autorizaţiile sanitare de funcţionare.
Reparaţii şcolare amânate din lipsa a 20.000 de lei
De atât are nevoie o şcoală din judeţul Vrancea ca să poată primi elevi la toamnă. Cu aceşti bani ar trebui efectuate reparaţii urgente la instalaţia electrică şi acoperiş. Banii, însă, nu au fost alocaţi de guvern, deşi autorităţile locale din comuna Răcoasă au solicitat ajutorul Inspectoratului şcolar.
Instalaţia electrică a şcolii din Răcoasa are o vechime de peste 50 de ani şi e un real pericol pentru elevi.
"Instalaţia a fost calculată la o anumită putere, este instalaţie din aluminiu, nu poate face faţă, am avut probleme, a luat foc, becurile au luat foc în perete. Am făcut cerere la Inspectoratul Şcolar de două sute de milioane de lei vechi, pentru instalaţia electrică şi acoperiş. Şi nu ni s-a aprobat, nu s-a dat nici un leu pe şcoală", a povestit primarul comunei Răcoasa, Gheorghe Găman.
Şcoala a primit anul acesta o centrală termică modernă şi o reţea de calculatoare. Nu pot fi însă folosite din cauza reţelei de electricitate prea vechi.
"Noi am trimis o listă cu urgenţele la Ministerul Educaţiei, într-adevăr am primit de la Şcoala Răcoasa, ştiu situaţia", a recunoscut Iordache Bostan, inspector general ISJ Vrancea.
Conducerea Inspectoratului Şcolar recunoaşte că Şcoala din Răcoasa se află pe lista de priorităţi, dar spune că mai sunt şi alte şcoli care nu au primit bani.
Lucrările de reparaţii la şcoală pot dura aproape o lună, iar orice amânare a alocării banilor necesari înseamnă întârzierea începerii anului şcolar.
Şcoli nepregătite pentru 15 septembrie
PUBLICAT
Sâmbătă, 18 August 2007 03:44
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 18 August 2007 03:44
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EDUCAŢIE







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M