Foto: www.manchestereveningnews.co.uk
"Vreau ca mâine, după ce revede acea fază la televizor, Deane, să-şi recunoască vina. După acel gol marcat neregulamentar jucătorii mei şi-au pierdut concentrarea, fapt care a dus în cele din urmă la înfrângere. Este uman să mai greşeşti, dar echipa mea a fost omorâtă de acel offside", a afirmat tehnicianul brazilian.

Scolari nu crede însă că brigada de arbitri a comis intenţionat erorile şi a admis că Chelsea a făcut un joc mai slab împotriva lui Arsenal: "Doresc ca Deane şi tuşierul responsabil pentru golul egalizator să-şi ceară scuze. Asta este tot ce vreau, pentru că formaţia mea nu a evoluat deloc bine şi a făcut multe greşeli".

Reluările TV au demonstrat că centralul britanic Mike Deane a validat eronat în minutul 59 reuşita atacantul olandez Robin van Persie, care se afla în poziţie de ofsaid când a primit pasa de la brazilianul Denilson.

Adversara lui CFR Cluj din Grupa A a Ligii Campionilor, Chelsea Londra, a cedat duminică pe teren propriu, scor 1-2, în faţa lui Arsenal Londra, într-o partidă contând penntru etapa a 15-a a campionatului Angliei. În urma acestui rezultat, gruparea antrenată de Arsene Wenger a acumulat 26 de puncte şi a urcat pe locul 4 în clasament, la şapte puncte în spatele liderului Chelsea.