Bursele vor fi oferite unor elevi calificaţi, care doresc să studieze într-un program de tip american riguros, bazat pe programa de Bacalaureat Internaţional. În clasele a XI-a şi a XII-a, elevii vor studia pentru a intra în programul de diplomă de Bacalaureat Internaţional.
Şcoala Americană organizează Bacalaureatul Internaţional din 1997. Diferenţa majoră între Bacalaureatul de tip Internaţional şi cel românesc este că, pentru a putea fi examinaţi, elevii trebuie să urmeze cursuri speciale în limba engleză timp de doi ani, iar evaluarea este făcută doar cu evaluatori străini. Bursele vor acoperi totalitatea costurilor necesare studierii la AISB, inclusiv taxa de şcolarizare, în valoare de 18.605 euro pe an, dar şi costurile adiţionale pentru activităţi extraşcolare (excursii, două călătorii în afara ţării pentru concursuri, rechizite şcolare extraşcolare, laptopuri care sunt împrumutate elevilor pe durata studiilor, taxe de testare ale colegiilor şi universităţilor).
Bursele sunt rezervate elevilor care termină gimnaziul şi au abilităţi deosebite în limba engleză. În fiecare nou an de studiu va fi verificată eligibilitatea elevilor pentru continuarea bursei - va fi examinată situaţia financiară a familiei, conduita exemplară şi performanţele şcolare ale elevului.
Pentru aplicare, elevii interesaţi au nevoie de următoarele documente - formular de aplicaţie, un eseu scris în limba engleză care să includă nota şi comentariile profesorului de limba engleză, foaia matricolă (pentru clasa a VI, a VII-a şi jumătate din clasa a VIII-a), două scrisori de recomandare (una din partea profesorului de engleză sau matematică), copii după fişele fiscale ale părinţilor din ultimii doi ani şi adeverinţe de salariu ale părinţilor. Elevii interesaţi de bursele oferite de Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti sunt invitaţi, împreună cu părinţii pe 16 Martie 2010, la o Seară de Informare, pentru un tur al şcolii şi informaţii privitoare la programul de burse.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M