Belgianca Kim Clijsters a reuţit să obţină calificarea în semifinalele turneului de la Hong Kong, după o victorie fără emoţii în faţa chinezoaicei Zheng Jie. Clijsters o va întâlni în penultimul act al competiţiei pe elveţianca Patty Schnyder(foto).

După un an 2006 foarte prost şi marcat de numeroase accidentări, Kim Clijsters a debutat cu dreptul în noul sezon, care ar putea fi însă ultimul în circuitul profesionist pentru jucătoarea belgiană. Deţinătoarea trofeului de la Hong Kong nu a avut nevoie decât de două seturi, 6-3, 6-2, pentru a ajunge în semifinale în dauna favoritei locale Zheng Jie.

În penultimul act al competiţiei, care nu contează în clasamentul WTA al sezonului 2007, Clijsters o va întâlni pe Patty Schnyder. Jucătoarea din Elveţia a reuşit un meci foarte bun în faţa rusoaicei Svetlana Kuznetsova, cap de serie numărul trei, de care a dispus în trei seturi foarte disputate. Schnyder l-a pierdut pe primul fără drept de apel, 1-6, dar a revenit în meci şi a câştigat setul secund cu 6-3. În runda decisivă, s-a ajuns la tie-break, unde Schyder a avut în cele din urmă câştig de cauză.