Tenisul mondial feminin are o nouă regină. Daneza Caroline Wozniacki a detronat-o pe americanca Serena Williams şi a devenit, la 20 de ani, al 20-lea număr 1 mondial în tenisul feminin. Totodată, ea este a treia jucătoare care ajunge în vârf fără să fi câştigat un turneu de Grand Slam.
Lunga perioadă de inactivitate a jucătoarei de tenis americane Serena Williams a condus în cele din urmă la schimbări majore în fruntea ierarhiei WTA. Supremaţia a fost preluată de sportiva daneză Caroline Wozniacki, care a făcut pasul decisiv după victoria obţinută în optimile Openului de la Beijing, în faţa cehoaicei Petra Kvitova.
Organizatorii se aşteptau la victoria lui Wozniacki şi, imediat după încheierea meciului au pus la staţia de amplificare a sălii piesa "Simply, the best", a Tinei Turner. De asemenea, organizatorii i-au oferit şi un aranjament floral în forma cifrei 1, iar pe tabela electronică a Centrului Olimpic din Beijing se derula mesajul "Caroline Wozniacki, noul număr 1 mondial".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M