Dacă partidele nu se înţeleg asupra candidatului, aşa cum s-a întâmplat până acum, după două tentative eşuate vor fi convocate noi alegeri anticipate, dar nu mai devreme de anul viitor. Acesta este, însă, doar unul dintre scenariile posibile pe scena politică de la Chişinău. Iată alte câteva variante.
Scenariul 1: Alianţa aflată până acum la guvernare câştigă majoritatea în Parlament şi alege preşedintele. Partidele care au format Alianţa pentru Integrare Europeană – Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră ar obţine împreună, potrivit sondajelor, numărul necesar de 61 de mandate pentru alegerea şefului statului. Găsirea unui candidat de compromis ar ajuta la stabilizarea ţării, macinată de criza economică.
Scenariul 2: Partidul Democrat condus de Marian Lupu face alianţă cu Partidul Comunist. În acest caz, formaţiunile politice prooccidentale ar obţine majoritatatea în Parlament, dar nu şi numărul necesar de voturi pentru alegerea preşedintelui ţării, adică 61. Posibilitatea unei alianţe democraţi-comunişti a fost evocată de analişti, după ce Marian Lupu, un fost comunist, a sugerat în mai multe rânduri necesitatea unui dialog cu Partidul Comuniştilor, pentru depăşirea crizei politice.
Scenariul 3: alegerea preşedintelui ţării în trei runde. Acest scenariu ar putea deveni realitate dacă desemnarea şefului statului eşuează după cele două încercări prevăzute în Constituţie. În acest caz, parlamentarii vor alege un preşedinte interimar şi pot încerca schimbarea Constituţiei conform propunerii Partidului Comuniştilor. Aceştia au cerut alegerea şefului statului în Parlament în trei runde, prin scăderea treptată a numărului de voturi necesare. Astfel: 61 de voturi pentru prima încercare, 57 de voturi pentru a doua încercare şi 52 de voturi pentru a treia încercare.
Scenariul 4: Partidul Comunist câştigă categoric alegerile şi Republica Moldova se întoarce la guvernarea comunistă, după o pauză de mai bine de un an şi jumătate. Analiştii spun, însă, că acest scenariu ar însemna o nouă închidere a Occidentului faţă de Republica Moldova, o eventuală reorientare către Moscova sau izolarea ţării.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M