Scara interioară şi podeaua unui imobil situat pe Bulevardul Dacia din Capitală s-au prăbuşit, marţi, incidentul nefiind soldat cu victime.

Imobilul, compus din P+1, situat la numărul 132 al Bulevardului Dacia, este într-o avansată stare de degradare, astfel că scara interioară este posibil să se fi prăbuşit din cauza uzurii, iar podeaua a cedat sub greutatea treptelor din beton.

Pompierii spun că mai bine de o oră imobilul a fost cercetat de câini antrenaţi special pentru a găsi victime prinse sub dărâmături şi că niciunul dintre ei nu a descoperit nimic.

De altfel, situaţia imobilului nu este foarte clară, iar vecinii susţin că acolo locuieşte doar un bărbat în vârstă care încă nu a fost găsit.