Partidul Conservator cere audiere în Parlament pe tema vânzării energiei la suprapreţ. Liderul conservatorilor din Camera Deputaţilor Bogdan Pascu vrea ca cei care au lansat acuzaţii în presă în legătură cu acest subiect să fie audiaţi în faţa Comisiei pentru Politici Economice a Camerei inferioare a Parlamentului.

Este vorba de Victor Ponta, Radu Berceanu şi ministrul Economiei, conservatorul Codruţ Şereş. Bogdan Pascu a declarat că a solicitat deja preşedintelui Comisiei de Politici Economice să-i cheme la audiere pe cei trei.