FC Timişoara a terminat la egalitate, scor 3-3 (1-0), meciul disputat sâmbătă, în deplasare, în faţa formaţiei Gloria Bistriţa, în cadrul etapei a XVIII-a, prima a returului Ligii I. După meci, a început scandalul.
Marian Iancu a declarat că antrenorul Cosmin Contra nu mai lucrează pentru clubul Poli Timişoara. După ce "Guriţă" i-a reproşat modul în care a criticat jucătorii, preşedintele Timişoarei a spus că nu va mai continua colaborarea cu fostul jucător.
"O să găsim pe altcineva în locul lui Contra, dacă vorbeşte în felul ăsta. Aţi văzut şi voi cum arată echipa. Dacă nu înţelegem că de arbitri trebuie să se ocupe altcineva şi suntem tari în gură, cum este Cosmin, pleci. Iar Cosmin, pentru modul cum a vorbit în seara asta, nu va mai fi niciodată antrenor, cât timp sunt eu la Timişoara".
"Contra este un rebel. Eu am riscat, i-am dat pe mână acest club şi uite unde am ajuns. Trebuie să răspundă pentru ceea ce face. El nu ma cunoaşte. Acum mă va cunoaşte. Cosmin Contra nu mai este antrenor la Timişoara. La revedere, să-şi caute echipă!".
"Trebuia Cosmin să iasă la televizor şi să discute de arbitraje? Ce să discute, când echipa arată aşa? Eu sunt prost şi el este destept? Bine, eu sunt prost şi rămân la echipa, dar el pleacă şi va continua unde va dori. Nu se pune însă problema să îmi pară rău că a fost antrenor la Timişoara".
Contra îl atacă pe Iancu
Antrenorul lui Poli Timişoara, Cosmin Contra, i-a răspuns lui Marian Iancu, cel care îl atacase după egalul cu Gloria Bistriţa, scor 3-3. Acesta a spus că de luni îi predă conducerea tehnică lui Iancu şi că se va despărţi de Poli Timişoara. Contra s-a arătat dezamăgit de declaraţiile patronului Timişoarei şi a spus că nu poate să treacă peste aşa ceva.
"Nu mi s-a părut că jucătorii au fost indolenţi. Poate a fost lipsă de concentrare. Ne-am lăsat dominaţi în ultimele 15 minute. Nu-i nicio problemă, de luni poate să vină dânsul să antreneze. Dacă este adevărat ce a zis, atunci de luni să antreneze luni echipa. I-am zis că dacă mai atacă jucătorii, o să ne despărţim. Dar dacă eu ştiu aşa puţin fotbal, să vină el să facă echipa, să facă antrenamente. Ne despărţim. Aşteaptă orice ocazie să dea în jucători. Cred că nu mă cunoaşte suficient de mult. Atât am putut să fac. Nu pot trece peste aceste acuzaţii, cine mă cunoaşte ştie că aşa sunt eu.", a spus Contra la Sport.ro.
Cum a fost meciul
Golurile timişorenilor au fost marcate de Luchin '18, Zicu '59 şi Axente '67, în timp ce pentru gazde au punctat Velcovici '53 şi Keita '72, '90.
0-1: În minutul 18, la un corner executat de Tameş, Cisovski a deviat în faţa porţii, dar Luchin a reluat cu capul din câţiva metri în plasa porţii apărate de Albuţ.
0-2: În minutul 50, Tameş a executat o lovitură liberă de la 16 metri, Albuţ nu a putut reţine, iar Zicu a împins mingea în poartă.
1-2: Gloria reduce din diferenţă trei minute mai târziu. Velcovici a şutat puternic din interiorul careului, uşor lateral stânga, şi mingea înainte să intre în poartă l-a atins pe Burcă.
1-3: În minutul 67, Axente, nemarcat în careul de 16 metri, şutează imparabil la colţul scurt, direct în vinclu.
2-3: Gloria reduce din diferenţă pentru a doua oară, în minutul 72, prin Keita, care a venit în viteză în careu şi a reluat în plasă din centrul careului.
În minutul 85, Burcă a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat.
3-3: Keita aduce egalarea pentru Gloria Bistriţa în minutul 90, cu un lob din marginea careului de 16 metri, care l-a surprins pe Pantilimon.
Gloria Bistriţa: 22. Albuţ - 14. Achim, 27. Szukala, 4. V. Năstase (3. Tudose '72), 5. Velcovici - 16. Mărginean (7. Coroian '54), 6. A. Mureşan - 25. Predescu (21. Keita '64), 30. Băjenaru, 2. C. Petre - 9. B. Moraes. Antrenor: Nicolae Manea.
FC Timişoara: 29. Pantilimon - 4. Luchin, 28. Cisovski, 25. Burcă, 8. Sepsi - 5. Alexa - 20. Helder (7. Pătraş '73), 10 Tameş, 27. Zicu - 21. Goga (55. Bourceanu '61), 19. Nikolici (9. Axente '46). Antrenor: Cosmin Contra.
Cartonaşe galbene: V.Năstase '48, Keita '90 / Nikolici '28, Burcă '38,'85, Helder '61, Pantilimon '74, Alexa '81
Cartonaş roşu: Burcă '85
Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Aurel Oniţă, Radu Ghinguleac (asistenţi) - Paul Unimatan (rezervă)
Observatori: Constantin Ştefan, Gheorghe Nedelescu
Supervizor: Mircea Cezar Ionescu.
Cu ocazia împlinirii, sâmbătă, a 89 de ani de la înfiinţarea clubului, jucătorii echipei FC Timişoara au evoluat în acest meci cu tricouri jubiliare, cu dungi alb-negre, folosite de prima echipă din istoria grupării Politehnica Timişoara. În mijloc, într-un cerc, tricourile aveau inscripţionate cifra 89.
La meciul disputat în condiţii de ploaie au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, dintre care 60 de susţinători ai formaţiei FC Timişoara.
Suporterii echipei timişorene au creat o coregrafie la începutul meciului cu steaguri albe şi vişinii, ei afişând şi un fanion uriaş pe care scria "Poli - 89". Fanii au aprins câteva torţe imediat după debutul partidei.
Antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, nu a putut conta la acest meci pe golgheterul Junior Moraes, accidentat.
La finalul meciului, antrenorul Cosmin Contra a intrat pe teren pentru a-i reproşa arbitrului Istvan Kovacs unele decizii, la adresa centralului răbufnind şi unii dintre jucătorii echipei timişorene, cel mai vehement fiind căpitanul Dan Alexa.
Scandal la Timişoara după 3-3 cu Bistriţa: Contra a fost demis în direct!
PUBLICAT
Sâmbătă, 4 Decembrie 2010 18:57
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 4 Decembrie 2010 22:06
SURSA
REALITATEA.NET
Marian Iancu a declarat că antrenorul Cosmin Contra nu mai lucrează pentru clubul Poli Timişoara. După ce "Guriţă" i-a reproşat modul în care a criticat jucătorii, preşedintele Timişoarei a spus că nu va mai continua colaborarea cu fostul jucător. Mai mult, iancu a zis că îl va readuce la echipă pe Uhrin jr.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M