Beyonce a născut prin cezariană la etajul 6 al clădirii, locul unde se află şi unitatea de terapie intensivă pentru nou-născuţi NICU (Neonatal Intensive Care Unit). După ce a născut la etajul 6, Beyonce a fost mutată pentru a se recupera într-o rezervă de la etajul 4 într-o aripă a clădirii închiriată în totalitate pentru securitatea sa. Numeroşii bodyguarzi ai vedetei nu au lăsat pe nimeni să treacă prin această aripă a clădirii şi au oprit şi accesul celorlalţi părinţi care doreau să-şi vadă copiii aflaţi la etajul 6, la terapie intensivă.
Rezerva închiriată de Beyonce a fost de asemenea renovată integral, aparatura medicală a fost schimbată iar reprezentanţii divei au instalat la intrare o uşă blindată cu câteva luni înainte ca Beyonce să nască.
Un cadru medical din maternitate a declarat fără a-şi declina identitatea că Beyonce şi Jay-Z au plătit nu mai puţin de 1,3 milioane de dolari pentru aceste privilegii "Rezerva ei este protejată antiglonţ şi este concepută special pentru nevoile ei", a comentat cadrul medical.
Unul dintre tăticii care avea două gemene în unitatea NICU, Neil Coulon, a comentat pentru presă faptul că i s-a interzis accesul la proprii săi copii. "De trei ori nu m-au lăsat să intru şi doreau de vineri să blocheze culoarul. Sunt copii cu probleme de sănătate, care se află la terapie intensivă, şi acţionezi ca şi cum spitalul ţi-ar aparţine? Nu cer decât să primesc scuze', a spus e, precizând că în cele din urmă a putut să-şi vadă fetele însă respectând nişte condiţii impuse de bodyguarzi.
Scandal la spitalul unde a născut Beyonce - ceilalţi pacienţi, înfuriaţi de măsurile de securitate
PUBLICAT
Marţi, 10 Ianuarie 2012 13:59
ACTUALIZAT
Marţi, 10 Ianuarie 2012 13:59
SURSA
REALITATEA.NET
Bodyguarzi care au închis accesul într-o aripă întreagă a spitalului şi uşi blindate - noi detalii ies la suprafaţă cu privire la condiţiile de securitate fără precedent de care s-a bucurat Beyonce la maternitatea spitalului Lenox Hill din New York, unde a născut sâmbătă noapte prin cezariană o fetiţă, scrie Agerpres, citând Daily News.
Citeşte totul despre:
Beyonce







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M