Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

SCANDAL ÎN GUVERN

Ceartă Nicolăescu-Hărdău pe tema mizeriei din şcoli

Cu o săptămână înainte de începerea anului şcolar, doi dintre miniştri se ceartă pe tema condiţiilor din şcoli. În vreme ce ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că jumătate din şcoli pot deveni focare de microbi din cauza condiţiilor sanitare necorespunzătoare, ministrul Educaţiei le recomandă lecitină celor care au uitat în ce condiţii s-au deschis şcolile anul trecut.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a avertizat ministerul Educaţiei, dar şi autorităţile locale să nu se joace cu sănătatea copiilor.

"Jumătate dintre şcoli pot fi considerate focare de microbi. Mai mult de 40% dintre scolile din mediul rural nu au surse de apă potabilă, au grupuri sanitare deteriorate. Competenţele noastre sunt limitate", a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

În replică, ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, îi recomandă lui Nicolăescu să se uite mai de apropape în ceea ce priveşte şcolile şi să nu se ia după raportările primite la birou.

"Aprecierea e făcută de la mare distanţă. E bine să se apropie de probleme şi să nu se ia numai după raportările pe care le primeşte. Nu se pot face instalaţii sanitare peste noapte, ce nu s-a făcut în 16 ani, ne-am trezit acum. Cred că avem amnezie şi uităm ce s-a făcut anul trecut, cred că trebuie prescrisă lecitină" a spus Mihail Hărdău, ministrul Educaţiei.

Ministrul Hărdău susţine că este puţin probabil să izbucnească epidemii în şcolile care nu vor avea autorizaţie de funcţionare. "În 16 ani şcolile au funcţionat în aceleaşi condiţii, precare, cu focare de infecţie. Spuneţi-mi o şcoală unde a fost epidemie sau focar, spuneţi-mi una", a mai spus Hărdău.

"Afirmaţii care fac trimiteri la termene nerealizate, nesusţinute concret printr-o finanţare la începutul anului calendaristic şi nu a celui şcolar, aşa cum s-au făcut în acest an, pun în evidenţă lipsă de profesionalism sau aprecieri superficiale", a declarat, joi, ministrul Mihail Hărdău. "Infrastructura în învăţământul universitar şi preuniversitar este în plin proces de ameliorare şi trebuie să fim naivi să credem că o finanţare de 100 milioane de euro din luna mai poate să conducă la remedierea situaţiei într-un sistem subfinanţat de 16 ani", a subliniat demnitarul democrat.

Autorităţile sanitare au verificat 12.959 de şcoli din întreaga ţară, în special unităţile şcolare care nici anul trecut nu au primit autorizaţia sanitară ori au funcţionat cu autorizaţie temporară. Majoritatea nu au şanse să primească nici în acest an avizul sanitar de funcţionare. Ministrul Nicolăescu a precizat că verificările sanitare vor continua până când toate cele 26.037 de şcoli vor trece prin inspecţia sanitară.

Cu ocazia controlului s-a constatat că majoritatea şcolilor au întârziat cu lucrările sau efectuează "cosmetizări", chiar dacă există deficienţe majore care ar trebui remediate.

Ministrul Sănătăţii a transmis, joi, primului ministru, Călin Popescu Tăriceanu, o informare asupra situaţiei din şcoli. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Ministerul Administraţiei şi prefecturile au primit atenţionări din partea MSP, pentru a lua măsurile urgente care se impun în această situaţie.
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
28 Iulie, 09:15
26 August, 11:29
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro